• Leu / EUR5.0891
  • Leu / GBP5.8684
  • Leu / USD4.3740
Business Internaţional

Criza profundă pe care Regatul Unit nu o mai poate ascunde: Cum au ajuns maternităţile britanice să semene mai mult cu spitalele din România anilor '90 decât cu simbolul profesionalismului occidental pe care Londra vrea să îl întruchipeze. Mamele sunt ignorate, lăsate fără ajutor, hrană sau îngrijire de la medici, iar primii care plătesc sunt bebeluşii

Criza profundă pe care Regatul Unit nu o mai poate...

Autor: Iulian Tenchiu

10.12.2025, 13:44 343

Serviciile de maternitate şi neonatologie din Anglia se confruntă cu probleme sistemice grave, mult peste aşteptările autorităţilor, arată concluziile preliminare ale anchetei naţionale conduse de Valerie Amos, membră în Camera Lorzilor, una din cele două camere ale Parlamentului Regatului Unit. Într-un raport recent, Amos subliniază că, în ultimul deceniu, în cadrul NHS au fost formulate nu mai puţin de 748 de recomandări menite să îmbunătăţească îngrijirea oferită mamelor şi nou-născuţilor. Cu toate acestea, sistemul „încă se luptă să asigure o îngrijire sigură şi predictibilă”, scrie Financial Times.

„Am ştiut că există familii care s-au simţit dezamăgite de îngrijirea primită, dar ceea ce am descoperit depăşeşte orice estimare iniţială. Nimic nu m-a pregătit pentru amploarea acestei situaţii”, a declarat Amos, făcând referire atât la consecinţele dramatice pentru bebeluşi, cât şi la impactul sever asupra sănătăţii mentale şi fizice a mamelor.

Raportul indică probleme majore de igienă în secţiile maternităţilor, femei care nu primeau mese la timp şi situaţii în care avertismentele legate de mişcările fetale reduse erau ignorate. Amos a atras atenţia şi asupra modului în care unele trusturi NHS „îşi marchează propriile teme”, investigând intern decese petrecute sub supravegherea lor, fără o analiză externă solidă. În plus, anumite echipe clinice ar fi manifestat „lipsă de empatie” faţă de paciente.

Într-un interviu acordat BBC Radio 4, Amos a relatat mărturiile familiilor:

 „Oamenii vorbesc despre ore întregi petrecute singuri în saloane, fără supraveghere. Femei care sângerau în băi, fără ca cineva să le acorde atenţie. Vorbim despre lipsă de îngrijire de bază.”

Citiţi continuarea pe www.businessmagazin.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Urmează ZF Power Summit 2026
Principalele valute BNR - astăzi, 13:37
EUR
USD
GBP
Azi: 5.0891
Diferență: -0,0118
Ieri: 5.0897
Azi: 4.3740
Diferență: 0,1878
Ieri: 4.3658
Azi: 5.8684
Diferență: -0,1157
Ieri: 5.8752