Business Internaţional

Crucea Roşie sare în ajutorul venezuelenilor, loviţi de urgia spiralei de inflaţie

Crucea Roşie sare în ajutorul venezuelenilor, loviţi...

Autor: Andrei Vacaru

30.03.2019, 00:03 223

Crucea Roşie a anunţat vineri că va începe să distribuie ajutoare umanitare în Venezuela peste două săptămâni, adăugând că nu va permite niciun fel de ingerinţă politică, potrivit France 24.

„Estimăm că în aproximativ 15 zile vom fi gata să oferim ajutor”, a declarat Francesco Rocca, preşedintele Federaţiei Internaţionale a Societăţilor de Cruce Roşie şi Semilună Roşie în cadrul unei conferinţe de presă la Caracas. El a mai adăugat că organizaţia va începe distribuirea ajutoarelor umanitare pe care preşedintele Nicolas Maduro a refuzat să le primească în ţară şi care sunt depozitate momentan la graniţele cu Columbia şi Brazilia.

Crucea Roşie va acţiona în acord cu principiile sale de „imparţialitate, neutralitate şi independenţă”, a adăugat el, „fără să accepte intervenţii din partea nimănui”. „Sperăm ca pentru început să putem ajuta 650.000 de persoane”, a adăugat Rocca.

Statele Unite au reacţionat după anunţul făcut de Crucea Roşie şi au anunţat că ar putea continua să livreze ajutoare umanitare în Venezuela prin intermediul acestei organizaţii.

„Pare o oportunitate reală şi credem că această decizie este un răspuns la eforturile făcute de preşedintele interimar Juan Guaido”, a declarat Elliott Abrams, Reprezentantul Special pentru Venezuela al Statelor Unite. „Deci (decizia) este binevenită, sperăm să funcţioneze şi (...) Statele Unite vor fi bucuroase să trimită ajutoarele umanitare către poporul venezuelean prin această metodă”, a adăugat el.

Nicolas Maduro a ordonat închiderea graniţelor pentru a împiedica intrarea ajutoarelor umanitare în ţară, susţinând că după primirea lor, Statele Unite ar fi urmat să desfăşoare o acţiune militară în Venezuela.

„Aceasta este o problemă care a fost foarte politizată. Dacă acele ajutoare sunt în concordanţă cu regulile şi protocoalele noastre, bineînţeles că suntem dispuşi să le distribuim”, a declarat Francesco Rocca.

Aproximativ 7 milioane de locuitori ai Venezuelei (24% din populaţie) au nevoie disperată de ajutoare umanitare, potrivit unui raport al Naţiunilor Unite care arată că malnutriţia şi cazurile de boli severe sunt în creştere pe fondul scăderii condiţiilor de trai.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO