Acordurile prin care UE, SUA şi aliaţii au plafonat preţurile petrolului şi gazelor ruseşti sunt considerate istorice şi esenţiale în a pedepsi Rusia, furnizor de energie, pentru agresiunile din Ucraina fără a distruge economiile. Negocierile nu au fost uşoare, iar printre ţările problemă au fost Polonia şi Germania.
Prima voia ceva mai drastic în chestiunea petrolului şi a trebuit înduplecată printr-o ofensivă a diplomaţiei americane, iar a doua s-a opus plafonării preţurilor gazelor, cedând doar după ce a obţinut ceva la schimb.
Cu Polonia a fost totuşi simplu, dar nu fără emoţii. Cu 72 de ore înainte de lansarea programată a planului de plafonare a preţurilor petrolului rusesc, administraţia preşedintelui american Biden avea o problemă nerezolvată: Polonia nu accepta proiectul final, scrie The Wall Street Journal.
Încurajată de preşedintele Ucrainei Volodîmîr Zelenski, Polonia insista pentru plafonarea cotaţiilor la 30 de dolari pe baril, o încercare de a tăia adânc în veniturile din energie ale Moscovei. SUA şi celelalte democraţii avansate din Grupul celor 7 (G7) ţinteau un plafon de 60 de dolari pe baril, nivel la care riscul de destabilizare a pieţei ar fi redus.
Negocierile de pe ultima sută de metri au evidenţiat o problemă care a definit politica economică internaţională a Occidentului de când Rusia a invadat Ucraina: cum poate fi pedepsită o economie mare fără a împinge lumea în recesiune.
Industria petrolului din Rusia – cel mai mare exportator de ţiţei la nivel mondial – era cea mai dificilă ţintă a Vestului. Oficialii polonezi de la Bruxelles au fost contactaţi de diplomaţii americani şi din alte ţări occidentale, dar au răspuns că au nevoie de mai mult timp pentru a analiza planul cu plafonul la 60 de dolari.
Americanii nu s-au lăsat şi după doar câteva minute au reluat asaltul telefoanelor, de data aceasta direct la Varşovia. Secretarul Trezoreriei SUA Janet Yellen discutase deja cu premierul polonez Mateusz Morawiecki de Ziua Recunoştinţei (23 noiembrie).
Noua legislaţie prevede, la articolul 6, că statele UE „pot excepta proiectele de energie regenerabilă, cât şi proiectele de înmagazinare a energiei şi proiectele pentru reţelele electrice care sunt necesare integrării energiei regenerabile în sistemul energetic de la evaluările privind impactul asupra mediului“ cerute de regulile UE privind protecţia naturii. Diplomaţii europeni spun că amendamentul a fost adăugat „în ultima clipă“ la cererea Germaniei.
Vicesecretarul Trezoreriei Wally Adeyemo a ţinut tot timpul cât au durat discuţiile legătura cu omologii polonezi, iar Yellen l-a acaparat la Washington pe 1 decembrie pe Bjoern Seibert, consilier de top al preşedintelui Comisiei Europene Ursula von der Leyen, cu rol principal în eforturile de a sancţiona Rusia. Între timp, secretarul de stat al SUA State Antony a adus problema poloneză în culisele summitului NATO de la Bucureşti. Eforturile de lobby au avut efect, iar pe 2 decembrie Varşovia accepta planul.
În esenţă, planul valorifică poziţia dominantă a Europei în a asigura, finanţa şi transporta petrolul pentru a influenţa modul în care Rusia îşi vinde ţiţeiul în întreaga lume. SUA şi aliaţii permit companiilor lor să furnizeze aceste servicii doar dacă petrolul este vândut sub 60 de dolari pe baril. Scopul este de a menţine petrolul Rusiei pe pieţele internaţionale, limitând în acelaşi timp veniturile Kremlinului din vânzări.
WSJ scrie că această idee, deşi pe ea a insistat Washingtonul, are la bază o propunere a fostului şef al BCE - şi fost premier al Italiei - Mario Draghi, care voia plafonarea preţurilor gazelor importate din Rusia. Cu Germania, până la invazia Rusiei din Ucraina cel mai mare importator european de gaze ruse, a fost mai greu. Simplul „gâdilat“ diplomatic n-a fost suficient. Cea mai mare economie europeană a refuzat mult timp plafonarea preţurilor importurilor europene de gaze, dar a acceptat în decembrie în schimbul schimbării regulilor astfel încât să fie accelerat mecanismul birocratic necesar dezvoltării reţelei de electricitate, scrie Euractiv.
Pe plafonarea preţurilor gazelor cumpărate de la ruşi a insistat o coaliţie de 15 ţări europene, dar Berlinul a rezistat ideii temându-se că va limita capacitatea companiilor germane de a găsi surse alternative de gaze pe piaţa internaţională. În schimb, Germania a propus ca UE să finanţeze explorarea de noi câmpuri de gaze în străinătate şi să accelereze dezvoltarea energiei verzi. Cum finanţarea de noi proiecte de gaze s-a dovedit a fi problematică, premierul german Olaf Scholz a cedat în cele din urmă presiunilor pentru plafonarea preţurilor gazelor la nivelul UE.
Dar nu fără luptă. A cerut şi a obţinut concesii. Când miniştrii energiei din UE au convenit asupra plafonării la summitul din decembrie, aceştia au dat undă verde şi la o propunere a CE de a accelera dezvoltarea energiei verzi. Iar la cererea Germaniei, şi reţelele de transport al electricităţii au fost incluse pe lista modificărilor regulilor UE privind emiterea de urgenţă a avizelor. Noua legislaţie prevede, la articolul 6, că statele UE „pot excepta proiectele de energie regenerabilă, cât şi proiectele de înmagazinare a energiei şi proiectele pentru reţelele electrice care sunt necesare integrării energiei regenerabile în sistemul energetic de la evaluările privind impactul asupra mediului“ cerute de regulile UE privind protecţia naturii. Diplomaţii europeni spun că amendamentul a fost adăugat „în ultima clipă“ la cererea Germaniei. Berlinul se chinuie de mult timp să întărească reţeaua electrică în sudul ţării, unde opoziţia din partea fermierilor şi asociaţiilor locale a împiedicat instalarea de stâlpi şi linii de înaltă tensiune. Eliminarea avizelor de mediu ar grăbi considerabil planurile guvernului.
