Business Internaţional

Cum a ajuns din glumă un student de 25 de ani pe locul 2 în sondaje, la alegerile prezidenţiale din Serbia. I se zice Gandalf din Balcani

Cum a ajuns din glumă un student de 25 de ani pe locul 2...

Autor: Mediafax

01.04.2017, 20:23 1171

În ciuda faptului că şi-a anunţat candidatura la alegerile prezidenţiale din Serbia în urmă cu câteva săptămâni, un student sârb se plasează pe locul al 2-lea în sondajele de opinie, cu doar o zi înaintea alegerilor programate pe 2 aprilie, informează BBC online.

Candidatul, Ljubisa Preletacevic (zis Beli, cuvânt care în sârbă înseamnă „alb”, în timp ce Preletacevic desemnează o persoană care schimbă taberele politice pentru beneficii personale) este alter ego-ul lui Luka Maksimovic, un student la comunicare, în vârstă de 25 de ani.

Îmbrăcat excentric într-un costum alb şi cu o coadă în stilul samurailor, Beli este extrem de popular în rândul alegătorilor sârbi, iar videoclipurile sale de promovare în campanie au devenit adevărate lovituri în social media.

Premierul Aleksandar Vucic se află pe locul 1 în topul preferinţelor sârbilor la alegerile de mâine pentru mandatul prezidenţial de  5 ani, cu peste 50% dintre alegători, potrivit sondajelor.
 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO