Business Internaţional

Cum a ajuns Italia pe marginea prăpastiei

Cum a ajuns Italia pe marginea prăpastiei

Autor: Mediafax

09.11.2011, 11:15 4109

Marţi, Berlusconi a câştigat un vot-test, dar a pierdut majoritatea în Parlament, ceea ce l-a constrâns să anunţe în cursul serii că va demisiona după adoptarea reformelor promise UE pentru a se evita propagarea crizei euro.

AFP, citată de Mediafax prezintă principalele etape ale acestui declin:

- 13 şi 14 aprilie 2008: Partidul lui Silvio Berlusconi, Poporul Libertăţii (PdL), înfiinţat împreună cu Gianfranco Fini şi aliatul său, Liga Nordului a lui Umberto Bossi, câştigă alegerile legislative cu o majoritate zdrobitoare de 174 de mandate din totalul de 315 în Senat şi 344 din 630 în Camera Deputaţilor.

- noiembrie 2009: Primele tensiuni publice între Gianfranco Fini, preşedintele Camerei Deputaţilor, care critică deschis unele politici ale Guvernului, şi Silvio Berlusconi.

- 28 şi 29 martie 2010: Silvio Berlusconi învinge stânga la alegerile regionale graţie Ligii Nordului, dar propriul său partid PdL scade la 26,7 la sută.

- 30 iulie: Berlusconi îi cere lui Fini să renunţe la funcţie, dar acesta din urmă refuză şi 32 de deputaţi loiali acestuia părăsesc PdL şi înfiinţează propriul grup, Viitor şi Libertate pentru Italia (FLI).

- 7 noiembrie: Gianfranco Fini îi cere demisia lui Silvio Berlusconi public, în faţa a 10.000 de susţinători la Perugia.

- 2 decembrie: Aproximativ 80 de deputaţi italieni aparţinând mişcării de centru sau dreptei liberale, care ar fi trebuit să facă parte din familia politică a premierului, îi cer demisia lui Berlusconi pentru a înfrunta mai bine criza economică şi socială.

- 14 decembrie: În urma crizei deschise cu Gianfranco Fini, şeful Guvernului cere un vot de încredere şi câştigă scrutinul cu o majoritate relativă de 314 voturi din 630.

- 30 mai 2011: Dreapta lui Silvio Berlusconi iese zdrobită din al doilea tur de scrutin al alegerilor municipale, pierzând între altele oraşul Milano, fieful său electoral, unde stânga nu a reuşit în 15 ani să ajungă nici măcar la balotaj.

- 13 iunie:Nou eşec politic al lui Berlusconi, învins la referendumul în cursul căruia italienii resping politica sa de reîntoarcere la energia nucleară, privatizarea apei şi mai ales imunitatea sa juridică.

- 15 iulie: Guvernul câştigă cu 316 voturi un vot de încredere privind planul de austeritate care ar trebui să facă ordine în finanţele publice.

- 20 iulie:Camera Deputaţilor autorizează cu 319 voturi arestarea lui Alfonso Papa, un deputat din partidul lui Silvio Berlusconi implicat într-un caz de corupţie, graţie voturilor Ligii Nordului, un semn al diviziunilor puternice din cadrul majorităţii.

- 14 septembrie: Guvernul câştigă cu 316 voturi un vot de încredere privind al doilea plan de austeritate, primul neputând calma pieţele.

- 22 septembrie: Camera Deputaţilor respinge cererea de arestare a unui apropiat al ministrului Economiei Giulio Tremonti, oferind astfel un moment de respiro şefului Guvernului.

- 14 octombrie: Silvio Berlusconi câştigă cel de-al 51-lea vot de încredere cu 316 voturi. Majoritatea responsabililor politici apreciază totuşi că şeful Guvernului este din ce în ce mai slăbit şi nu va reuşi să îşi încheie mandatul, care expiră în 2013.

- 3 noiembrie: Doi deputaţi din cadrul PdL părăsesc oficial partidul şi trec în opoziţie, urmaţi după două zile de un al treilea deputat, ceea ce a condus la pierderea majorităţii absolute în Camera Deputaţilor de către Il Cavaliere.

Anul 2011 a fost marcat şi de o reluare a proceselor împotriva lui Berlusconi, implicat în mai multe scandaluri sexuale.

El este judecat în trei procese la Milano - pentru corupere de martori, fraudă fiscală, prostituţie cu minore - şi riscă alte urmăriri în justiţie în scandalurile cu prostituate din timpul petrecerilor de la reşedinţele sale.

Pe plan financiar, din 20 septembrie şi până în 7 octombrie, principalele trei agenţii de rating au scăzut nota Italiei, ceea ce reprezintă o altă lovitură pentru Guvernul său.

Summitul UE de la sfârşitul lui octombrie şi cel al G20 de la începutul lui noiembrie au pus sub "control economic" Italia din cauza datoriei sale gigantice care ameninţă zona euro, prejudiciind şi mai mult credibilitatea lui Berlusconi, a cărui cotă de popularitate a atins minimul istoric în octombrie, cu 22 la sută.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO