Cum a putut un fumător înrăit dependent de muncă să-şi ascundă starea de sănătate faţă de colegii din board? - scrie publicaţia americană.
Potrivit informaţiilor, fostul CEO al Fiat Chyrsler şi Ferrari, decedat miercuri la vârsta de 66 de ani, nu ar fi comunicat companiei starea gravă de sănătate în care se afla, dorind să păstreze această situaţie, o problemă personalăPe 20 Iulie, Fiat Chrysler a declarat că au fost informaţi că starea de sănătate a CEO-ului nu îi va mai permite să se întoarcă la muncă dar nu au primit mai multe detalii.
Cu ocazia decesului lui Marchionne, mai multe chestiuni de administraţie au ieşit la iveală. Analiştii consideră că acesta trebuia să comunice din timp problemele de sănătate având în vedere rolul cheie al CEO-ului în activităţile de zi cu zi ale firmei. Situaţiile de acest tip conturează un trend, după ce Steve Jobs, CEO Apple a murit în 2011 tot în urma neglijării stării de sănătate.
Presa italiană a scris săptămâna aceasta că Marchionne suferea de cancer dar apropiaţi ai executivului au denunţat astfel de zvonuri, fără a mai aduce alte detalii, menţionând dorinţa familiei ca acest fapt să rămână o problemă de familie. Aceştia au dezvăluit celor de la Bloomberg, informaţia că moartea a fost cauzată de un stop cardiac petrecut în urma operaţiei.Marchionne, cunoscut pentru felul în care a salvat Fiat de la faliment în 2004, iar după preluarea activităţii Chrysler a dus afacerea la nivelul de gigant al industriei automobilelor unde se află astăzi.
Acesta era cunoscut de colegii şi angajaţii săi pentru munca asiduă şi programul încărcat de 7 zile pe săptămână în tot timpul anului şi făcând naveta constant între sediile Fiat Chrysler din Torino, Londra, Michigan şi locuinţa sa din Zurich, Elveţia.