In timp ce grupul, condus de secretarul Trezoreriei Henry M. Paulson Jr., analiza prabusirea uneia dintre cele mai vechi banci de investitie din America, Lehman Brothers, o noua amenintare, chiar mai periculoasa, aparea la orizont: American International Group, cea mai mare companie de asigurari la nivel mondial, se confrunta cu probleme. AIG avea nevoie de miliarde de dolari ca sa isi revina si cerea brusc ajutor.
Singurul director executiv de pe Wall Street care participa la sedinta era Lloyd C. Blankfein de la Goldman Sachs, fosta companie a lui Paulson. Blankfein avea motive personale de ingrijorare.
Desi nu era cunoscut decat in cercuri restranse, Goldman, un stalp al Wall Street-ului ce parea imun la problemele rivalilor sai, a fost cel mai important partener de tranzactii al AIG, conform declaratiilor a sase apropiati ai asiguratorului ce au cerut sa ramana anonimi din cauza acordurilor de confidentialitate. Prabusirea AIG ar fi provocat o pierdere de nu mai putin de 20 mld. dolari (13,5 mld. euro) pentru Goldman, conform celor spuse de mai multe dintre aceste persoane.
Cateva zile mai tarziu, oficiali federali, care au lasat Lehman sa moara si initial au parut reticenti in a arunca un colac de salvare catre AIG, au sfarsit prin a salva asiguratorul in schimbul sumei de 85 mld. dolari (57,8 mld. euro). Mesajul lor era simplu: Lehman nu era contagios. Daca insa AIG se prabusea, aceeasi soarta ar fi avut-o si alte companii din intreaga lume.
Un purtator de cuvant al Goldman a afirmat intr-un interviu ca firma sa nu a fost niciodata ingrijorata de problemele cu care se confrunta AIG si ca Blankfein a participat la discutiile Fed pentru a da o mana de ajutor la salvarea intregului sistem financiar si nu doar pentru a vedea interesele propriei companii.
O introspectie in ceea ce inseamna lumea financiara, o retea de relatii si de companii interdependente, ne arata cat de fragila este aceasta lume care a inceput sa se scufunde incet in ultimele saptamani.
Desi se spune ca prabusirea pietei imobiliare ar sta la baza crizei, sistemul era deja vulnerabil pe fondul unor contracte financiare complicate, cunoscute sub numele de derivate de credit, care asigura creditorii impotriva pierderilor. Ele sunt intreprinse in mod privat si fara sa fie aduse la cunostinta institutiilor de reglementare - uneori chiar si fara cunostinta directorilor executivi care se ocupa de ele.
Initial proiectate sa reduca riscul si sa ridice gradul de prosperitate, aceste inventii au marit in schimb impactul ipotecilor cu probleme ca acelea care au provocat caderea Bear Stearns si pe cea a Lehman Brothers si acum ameninta intreaga economie.
In cazul AIG, totul a inceput de la o divizie de doar 377 de persoane, din Londra, iar virusul s-a extins rapid, intr-un climat ce i-a permis sa se dezvolte, si a ajuns aproape sa decimeze una dintre cele mai admirate companii la nivel mondial, un asigurator puternic si de nadejde cu un bilant de 1.000 de mld. dolari (679 mld. euro), 116.000 de angajati si operatiuni in peste 130 de tari.
Unitatea londoneza a gigantului din domeniul asigurarilor era cunoscuta sub numele de AIG Produse Financiare sau AIGFP. Ea era condusa intr-o maniera aproape complet autonoma, cu o mana de fier, de Joseph J. Cassano, conform fostilor si actualilor angajati ai AIG.
Cassano a ajutat la punerea bazelor unitatii londoneze in 1987. Banca de investitii a devenit celebra in anii 1980 prin regele obligatiunilor invechite, Michael R. Milken, care ulterior a pledat vinovat la sase acuzatii de infractiune.
Unitatea britanica a devenit suficient de profitabila ca analistii sa il considere pe Cassano candidatul cel mai probabil ca sa ii urmeze lui Maurice R. Greenberg in functia de director executiv, dupa ce acesta din urma a condus AIG pentru o perioada atat de indelungata incat imaginea lui ajunsese sa fie reprezentativa pentru imaginea institutiei de asigurari. Greenberg a sfarsit prin a fi implicat intr-un scandal ce a pus capat lungii sale "domnii". In februarie anul trecut, Cassano si-a dat demisia cand compania a dat primele semne de slabiciune, cand a inceput sa piarda bani si auditorii si-au pus intrebari despre cum compania isi evalua proprietatile. Pana la 15 septembrie problemele cu care s-a confruntat unitatea au provocat o scadere a ratingului la creditele AIG, compania fiind nevoita sa afiseze o suma de 15 mld. dolari (10,2 mld. euro), sub forma de garantii suplimentare - situatie ce ulterior s-a soldat cu o salvare din partea statului.
La AIG, Cassano a asigurat oameni si proprietati impotriva dezastrelor naturale si a mortii, a oferit servicii sofisticate de management al activelor, si a facut-o atat de bine incat s-a dus vestea pe mai multe continente. Chiar si acum subsidiarele sale de asigurari sunt puternice din punct de vedere financiar.
Cand Cassano a intrat pentru prima data pe piata derivatelor, cea mai mare afacere a sa vindea asa-numitele produse "simple de vanilie" cum ar fi schimburi de rate ale dobanzii. Aceste schimburi permiteau participantilor sa parieze pe o directie a ratelor dobanzii si teoretic sa se izoleze de evenimentele financiare neprevazute.
In urma cu 10 ani, un moment de cotitura a schimbat profilul derivatelor pe care Cassano le tranzactiona, conform unor declaratii pe care el le-a facut anul trecut. Specialistii pe segmentul produselor derivate de la JP Morgan Chase, o banca importanta ce a avut multe acorduri cu unitatea lui Cassano, a venit cu o idee inovativa.
JP Morgan a propus urmatoarele: AIG ar trebui sa incerce sa asigure pachetele de credite, aspect cunoscut sub numele de "obligatii privind garantiile suplimentare (CDO)". Acestea erau grupuri de credite impartite in transe si vandute investitorilor in functie de calitatea creditului a presupuselor titluri de valoare.
Propunerea presupunea ca unitatea londoneza era in principal de acord sa ofere asigurari institutiilor financiare ce detineau CDO si alte datorii in cazul in care ele nu isi indeplineau obligatiile - in mare parte este vorba de acelasi mecanism prin care unor proprietari de imobile le este cerut sa cumpere asigurare pentru ipoteca pentru a proteja creditorii in cazul in care debitorii nu isi pot indeplini obligatiile.
Aceasta presupune ca respectivii clientii sa plateasca o prima pentru a-si asigura datoria pentru o perioada de timp, de regula patru sau cinci ani, conform declaratiilor companiei. Multe banci europene au platit prime catre AIG pentru a isi asigura obligatiunile pe care ei le detineau in portofoliile lor.
In conditiile in care AIG era o companie cu un renume bun, nu era nevoita sa depuna garantii suplimentare pentru asigurarile pe care le emitea, conform celor declarate de analisti. Acest lucru facea contractele chiar mai profitabile.
Aceste produse din sectorul asigurarilor erau utilizate de unitatea londoneza pentru a incasa cat mai multi bani. Veniturile unitatii au crescut la 3,26 mld. dolari (2,23 mld. euro) in 2005 de la doar 737 mil. dolari (505 mil. euro) in 1999. Venitul operativ al unitatii a crescut de asemenea, pana la 17,5% din totalul venitului operativ al AIG pe 2005, comparativ cu 4,2% in 1999.
Conform unor surse apropiate, Goldman Sachs a fost un membru al clubului derivatelor AIG. El era un client al asigurarilor de credit emise de AIG si a avut si rolul de intermediar in cadrul tranzactiilor dintre AIG si alti clienti ai acesteia. Putine persoane au stiut cat de puternica era legatura ce lega cele doua companii. Conducerea Goldman Sachs declara pe 16 septembrie, in ziua cand compania de asigurari si-a decretat starea de urgenta, ca aceasta nu o afecteaza decat intr-o maniera "imateriala".
In aceeasi zi guvernul a anuntat creditul pe doi ani, in valoare de 85 mld. dolari (58 mld. euro) pe care il acorda colosului din sectorul de asigurari, oferindu-i astfel o sansa sa isi vanda activele intr-o maniera ordonata, pentru a-i rasplati, de-o maniera teoretica, pe contribuabili pentru problemele cauzate. Planul a salvat partenerii de tranzactii ai asiguratorului, insa i-a decimat actionarii.
AIG vs. Lehman Brothers
- Decizia bancii centrale americane (Fed) de a salva de la faliment AIG a adus din nou institutia in situatia de a intra in jocul alegerii castigarorilor si perdantilor, imediat dupa ce Lehman Brothers isi anuntase falimentul.
- Ignorarea problemelor bancii de investitii si decizia spontana de a sprijini AIG au fost explicate de catre oficialii Fed prin faptul ca pietele financiare erau mult mai pregatite pentru eventualitatea unui colaps al Lehman decat pentru cel al unei actiuni similare a asiguratorului american.
- Firmele de pe Wall Street au pariat miliarde de dolari pe instrumentele financiare bazate pe ipoteci, iar odata cu explozia numarului de credite neperformante acestea s-au trezit in valtoarea crizei subprime.
- Analistii vad insa in aceasta miscare o lipsa de coerenta din partea autoritatilor statului. AIG se afla intr-o criza de lichiditate de mai multe luni, iar situatia ar fi putut fi rezolvata fara interventia statului, intrucat nu era una urgenta, spun expertii.
- Pentru a sprijini piata financiara banca centrala americana a pompat rezerve semnificative de lichiditate si a redus dobanda de referinta cu 3,25% in ultimul an.
- In cazul Bear Stearns, Freddie si Fannie, autoritatile au pretins ca planurile de salvare sunt menite sa evite o extindere a haosului pe piata americana. Acelasi argument ar putea fi folosit si in cazul AIG, sugereaza unii analisti.
- Oficialii Fed si cei ai Trezoreriei au adus un argument similar in incercarea de a motiva decizia din cazul Lehman. Acestia au respins apelul bancii de investitii, spunand ca Wall Street-ul stia de problemele sale de luni de zile, spre deosebire de colapsul brusc inregistrat de Bear Stearns in martie anul acesta.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
