Martin Shkreli, antreprenorul care a cumpărat medicamentul folosit de bolnavii de SIDA şi l-a scumpit peste noapte de la 13,5 dolari la 750 de dolari şi-a dat întâlnire pe Tinder cu o jurnalistă care lucrează pentru Washington Post, şi care ulterior a scris un articol despre cum a descurs întâlnirea. Iată confesiuniile lui Jacklyn Collier:
„Toamna asta mi-am dat întâlnire cu Martin Shkreli, „băiatul deştept” din industria faramaceutică, în vârstă de 32 de ani, care a fost recent arestat petru fraudă şi care este cunoscut pe scară largă ca fiind cel mai detestat om din America. Urăsc să dezamăgesc masele, dar trebuie să recunosc: M-am simţit destul de bine la întâlnire.
Jacklyn Collier, jurnalista care şi-a dat întâlnire cu Martin Shkreli
Martin şi cu mine „ne urmăream” pe Tinder după ce mi-a dat mai multe like-uri. Asta s-a întâmplat la scurt timp după ce media a anuţat ca firma lui Shkreli, Turing Pharmaceuticals, a crescut preţul unui medicament vechi de 62 de ani, cu 4000% peste noapte. Eram convinsă că profilul său era fals. Pozele sale erau cele care circulau prin media, iar în dreptul funcţiei sale scria „antreprenor american”.
Mi-a trimis mesaj, iar eu „i-am dat apă la moară”, întrebându-l cu ce se ocupă. Mi-a zis: „Sunt tipul care a tot apărut pe la ştiri în ultima vreme.”
Eram în continuare sceptică, i-am spuns că ştiu ca profilul său este fals, dar m-a asigurat că: „e 100% Martin” şi s-a oferit să îmi trimită un selfie. Încă credeam că mă prosteşte, dar am făcut schimb de numere de telefon şi mi-a trimis imediat un selfie precum şi poze cu cardul său de credit şi permisul de conducere. Eram tentată să-l întreb de codul de siguranţa de pe dosul cardului, dar în loc să fac acest lucru, i-am spus că ar trebui să se oprească din a trimite poze cu datele sale de indentificare, străinilor, pe internet.
Apoi m-a invitat la o întâlnire în săptămâna următoare şi am fost de acord, în mare parte din curiozitate.
Ca aproape orice alt american, am fost revoltată când am auzit că firma lui Martin a crescut preţul medicamentului Daraprim de la 13,50 dolari la 750 de dolari pentru o pastilă. Oricum, am încerc să am „mintea deschisă” şi să-l cunosc pe omul din spatele înşelătoriei.
Bine, recunosc că aveam fantezia de a fi acea femeie care îi va schimba viaţa la 180 de grade. Îmi imaginan că vom deschide o clinica pentru bolnavii de HIV/ SIDA şi că ne vom plimba pe străzile din New York, donând bani oamenilor fără adăpost şi altor străini.
Cât despre planificarea întâlnirii, Martin a fost cel mai atent om cu care mi-am dat întâlnire pe Tinder, din câte am întâlnit. M-a întrebat în ce zi vreau să ne întâlnim, în ce zonă a oraşului prefer să ne vedem şi care e mâncarea mea preferată. I-am spus că sunt vegetariană şi că îmi place cam orice fel de mâncare, iar el a ales un restaurant japonez numit „Brushstroke”.
Având în vedere că era la prima întâlnire nu ştiam la ce să mă aştept. Cât am vorbit online părea foarte politicos, dar în interviurile sale şi în mesajele diseminate online părea foarte sigur pe el.
Martin era mult mai scund decât mă aşteptam să fie şi părea foarte emoţionat. Înainte de a intra în restaurant am dat mâna şi ne-am îmbrăţişat, apoi am intrat în restaurant. Când ne-am aşezat s-a mai liniştit. Am discutat despre cum a fost ziua noastră. El a avut un interviu pentru Vanity Fair în acea după-amiază şi a spus că a menţionat de mine. Nu ştiam sigur dacă acest lucru este adevărat sau dacă încercă să mă impresioneze, dar mi-a picat bine.” a povestit Jacklyn Collier pentru Washington Post.
Conform autoarei, Martin era foarte agitat că restaurantul nu ar avea meniu vegetarian, dar odată ce ospătarul i-a confirmat că au meniu vegetarian, el s-a liniştit. Preţurile afişate în meniu erau între 8-13 dolari. Singurul lucru extravagant era o cană de ceai la 120 de dolari care era făcut dintr-o plantă rară care şi care a câştigat locul I la un concurs de ceaiuri în Japonia. După ce chelneriţa a plecat, cei doi au glumit despre cum ar fi să îţi iei o cană de ceai de 120 de dolari, iar apoi ea l-a întrebat de povestea cu medicamentele:
„M-a asigurat că nimeni nu ar fi rămas fără medicament, dacă ar fi avut nevoie de el, că l-ar fi dat gratuit celor care nu şi l-ar fi putut permite. Eram sceptică că putea garanta acest lucru, dar nici nu eram sigura că nu ar fi posibil.
Martin a vorbit despre părinţii săi, despre fundaţia sa şi despre casa pe care a donat-o unei femei fără adăpost din Boston. I-a păsat şi de ce aveam eu de spus, de aceea pot sa spun că fost mai ok decât alte persoane cu care m-am întâlnit de pe Tinder.”
Pe parcursul întâlnirii noastre am văzut de câteva ori un Martin arogant, pe cum mă aşteptam iniţial să fie, dar acele momente mi se păreau false, ca şi cum ar fi vrut să afişeze încredere în sine. Părea mai degrabă genul de băiat cu care îmi petreceam eu timpul în liceu (pe atunci umblam cu preşedintele clubului de şah). Poate de aia m-am simţit aşa confortabil la întâlnire.
După ce am terminat de mâncat, Martin a făcut semn ospătăriţei să vină şi a comadat ceaiul de 120 de dolari. Acesta a fost cel mai surprinzător moment al serii. Ştiu că e multimilonar, dar credeam că aveam aceaşi părere despre ceai, şi anume că e prea scump. M-a întrebat dacă vreau o cană, dar nu am putut să zic da, deşi în gândul meu îmi venea să-i spun să îmi dea în schimb cei 120 de dolari ca să îmi plătesc o factură.
După ce a terminat ceaiul l-am întrebat cum a fost şi a zis „Nu prea sunt mare băutor de ceai.”
Ce?! Mă gândeam la toate lucrurile pe care le-aş fi putut face cu banii aia: Să îmi cumpăr o nouă haină de iarnă, să-i donez ... Putea la fel de bine să fi mâncat o bancnotă de 100 de dolari în faţa mea.
Martin s-a oferit ca şoferul său să mă ducă acasă. Cândva un tip m-a lasat să-i folosesc cardul de metrou, dar nu eram obişnuită cu un astfel de tratament. Am acceptat oferta sa, iar şoferul său m-a lăsat în Queens.
Cred că era clar pentru Martin că nu era „prinţul meu” şi nici eu „prinţesa lui”.
Nu încerc să-i scuz comportamentul profesional sau să zic că e o persoană bună, dar Martin e mult mai interesant şi mai complex decât mi-aş fi imaginat că ar fi.
Singurul meu regret e că nu am gustat şi eu din ceaiul acela de 120 de dolari. Judecând însă după cum s-au desfăşurat întâlnirile mele precedente cu oamenii întâlniţi pe Tinder, aş putea spune că a fost o întâlnire reuşită.” a concluzionat Jacklyn Collier.
