Business Internaţional

Cum arată situaţia din Israel la două luni de la începerea programului de imunizare: După ce a fost vaccinată 80% din populaţia ţării, rata de eficienţă a dozelor produse de Pfizer ajunge la 90%

Cum arată situaţia din Israel la două luni de la...

Autor: Eduard Ivanovici

22.02.2021, 13:32 2282

Vaccinul Pfizer/BioNTech pare să dea roade în Israel, înregistrând o rată de eficienţă de 89,4% în prevenirea noilor infecţii, potrivit unui studiu citat de Bloomberg.

Cele două companii au lucrat îndeaproape cu ministerul sănătăţii din Israel în vederea realizării unei analize preliminare, care nu a fost validată de alt grup de experţi.

Israelul înregistrează cea mai mare rată de imunizare la nivel mondial, fiind vaccinată circa 79% din populaţia ţării. Într-un studiu separat, autorităţile israeliene au declarat sâmbătă că vaccinul dezvoltat de Pfizer/BioNTech prezintă o eficacitate de 99% în prevenirea deceselor cauzate de COVID-19. Totuşi, rezultatele trebuie reconfirmate de alţi oameni de ştiinţă pentru a-şi dovedi veridicitatea.

„Acestea sunt datele de care avem nevoie pentru a estima potenţialul imunităţii de turmă”, a declarat Raina MacIntyre, profesor în biosecuritate al Universităţii New South Wales din Sidney.

„Studiul nu a fost efectuat pentru a măsura cu exactitate reducerea transmiterii virusului SARS-CoV-2 întrucât s-au folosit datele programului naţional de testare fără a lua în calcul diferenţele dintre persoanele imunizate şi cetăţenii care nu au primit până acum vaccinul”, spune Zoe McLaren, profesor în cadrul Universităţii Maryland din SUA, adăugând că imunizarea de turmă ar putea fi atinsă şi cu o eficienţă mai slabă a vaccinului.

Circa 80% din infecţiile raportate în timpul studiului, realizat între 17 ianuarie şi 6 februarie, au fost cauzate de tulpina identificată în Marea Britanie, numită B.1.1.7.

Programul naţional de imunizare din Israel a început oficial pe 20 decembrie.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO