Business Internaţional

Cum au reuşit doi americani să reinventeze tunsul şi să dea naştere la un brand gigant, astăzi una dintre cele mai mari francize din lume

Cum au reuşit doi americani să reinventeze tunsul şi...

Autor: Alex Ciutacu

03.01.2019, 00:32 2063

Franciza Supercuts s-a situat anul acesta pe locul 14 în topul Franchise 500 realizat de Entrepreneur.

Povestea Supercuts a început în 1975, când Frank Emmett ş Geoffrey Rappaport au deschis prima locaţie Supercuts în Albany, California, ca o alternativă atât a saloanelor pretenţioase cât şi a frizeriilor de cartier.

Fondatorii au dezvoltat o nouă tehnică de tuns care a scurtat timpul pentru o tunsoare la doar 20 ded minute, încât să poată oferi tuns ieftin şi rapid fără programări în prealabil.

Aceştia le-au permis clienţilor să îşi aleagă singuri serviciile pe care le doresc, generând astfel modelul de business pe care funcţionează astăzi majoritatea saloanelor şi frizeriilor care ofereau până atunci doar tuns şi bărbierit într-un singur serviciu.

Cu acest model de business standardizat, cei doi au început francizarea în 1979.

În 1996, Supercuts a fost cumpărată de Regis Corp, care este francizor şi pentru City Looks, Cost cutters Family Hair Care şi Pro-Cuts în Statele Unite; Magicuts şi First Choice Haircutters în Canada.

Investiţia iniţială poate varia între 144.000 dolari şi 297.000 dolari. La investiţia iniţială se adaugă o taxă de francizare de 29.500 dolari.

Există aproape 3.000 de locaţii Supercuts deschise astăzi în lume, dintre care 913 sunt deţinute de companie, 149 sunt francize în afara Statelor Unite, iar 1.740 sunt francize în SUA.

Supercuts caută parteneri în SUA, Canada şi Vestul Europei.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO