După un an de zile, am găsit Viscri cum l-am lăsat: cvasi-inabordabil în privinţa accesului pe drumurile desfundate, cu ieşire din E60, Bucureşti - Braşov – Târgu Mureş, parcă, totuşi, mai „golaş” decât sezonul trecut, în privinţa numărului turiştilor veniţi aici din toate colţurile lumii – oamenii locului îmi spun că suntem, încă, în extrasezon -, „dotat” cu un pic mai multe pensiuni, cochete, frumos colorate. Curiozitatea mea: ce părere au viscrenii, „rudele” prin alianţă imobiliară ale îndepărtatei Case Regale insulare, despre „apocalipsa” Brexit.
La ora fierbinte a amiezii, drumul care traversează Viscri e pustiu. Un câine letargic zace în umbra casei prinţului Charles, cu burta lipită de şanţ, cu limba alunecată în iarbă, printre canini, ca un şarpe vineţiu. Praful drumului, stârnit de roţile maşinii, i se aşterne pe blana cu nuanţe indecise. Întoarce spre mine irisul cafeniu, fără vreo altă mişcare inutilă, lăsând la vedere parte din albul ochilor. Apoi, într-o fracţiune de secundă, pleoapa grea îi cade, câinos, peste ochiul umed.
De vină este, cu siguranţă, noua obsesie europeană: „Brexit”.
