Business Internaţional

Cum se fac bani în criză: Gigantul britanic Ineos construieşte în 10 zile două fabrici de gel antibacterian în Marea Britanie şi Germania şi vrea să producă 2 milioane de sticle pe lună

Cum se fac bani în criză: Gigantul britanic Ineos...

Autor: Alex Ciutacu

24.03.2020, 12:40 471

Compania britanică Ineos construieşte în următoarele 10 zile fabrici de gel antibacterian, atât în Marea Britanie, cât şi în Germania, şi plănuieşte să producă 2 milioane de sticle pe lună pentru a combate COVID-19, potrivit FT.

Producătorul de produse chimice controlat de miliardarul Sir Jim Ratcliffe a anunţat că se va concentra pe cererea din sistemul medical, iar produsul va fi distribuit gratuit spitalelor din sistemul public de sănătate până la finalul pandemiei.

Europa se confruntă cu un deficit de gel antibaterian, ceea ce a determinat mai multe companii, de la producători de bere, distilerii de gin şi chiar parfurmieri, să îşi adapteze facilităţile de producţie astfel încât să poată produce dezinfectanţi.

Decizia a venit după ce Organizaţia Mondială a Sănătăţii i-a sfătuit pe oameni să îşi spele mâinile în mod regulat cu produse pe bază de alcool.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO