• Leu / EUR5.2105
  • Leu / GBP5.9825
  • Leu / USD4.4771
Business Internaţional

Cum se întrec ţările Africii pentru a ajunge să vândă gaze în Europa: un gazoduct de 25 de miliarde de dolari va lega Nigeria de Maroc, iar de aici gazelor vor ajunge în Spania

Cum se întrec ţările Africii pentru a ajunge să...

Autor: Catalina Apostoiu

19.04.2026, 21:48 2248

Un acord interguvernamental privind un proiect de 25 miliarde de dolari legat de construirea unui gazoduct între Nigeria şi Maroc va fi încheiat în acest an, a declarat pentru Reuters directorul agenţiei pentru hidrocarburi şi sectorul minier din Maroc.

Lansat cu 10 ani în urmă, pro­iectul, cunoscut sub denumirea de African Atlantic Gas Pipeline, ar avea o lungime de 6.900 de km şi o capacitate maximă de 30 miliarde de metri cubi, incluzând 15 miliarde pentru aprovizionarea Marocului şi susţinerea de exporturi către Europa, potrivit lui Amina Benkhadra.

Gazoductul, susţinut de Comuni­tatea Economică a Statelor Vest-Afri­cane (ECOWAS), a consemnat progreme semnificative, cum ar fi finalizarea studiului de fezabilitate şi etapa proiectării. În urma semnării acordului interguvernamental, va fi înfiinţată o înaltă autoritate pentru gazoduct în Nigeria, care va reuni reprezentanţi ministeriali din fiecare dintre cele 13 ţări participante. O companie de proiect va fi de ase­menea creată în Maroc.

Te-ar putea interesa și:

Gazoductul va ajuta Marocul să se poziţioneze drept un pod ener­getic între Africa şi Europa, a remarcat Benkhadra. Încă nu au fost obţinute angajamente finale legate de finanţare.

Primele gaze ar urma să fie extrase în 2031. O parte din acestea ar putea fi transportate prin Spania către Europa, notează wnp.pl. Gazo­ductul african ar urma să fie conectat la gazoductul Maghreb Europa şi la reţeaua europeană de gaze.

Algeria promovează o rută ri­va­lă. Gazoductul TSGP (Trans-Saha­ran Gas Pipeline) este poziţionat drept un coridor mai rapid, mai direct pentru transportul gazelor nigeriene către Europa.

După un conflict diplomatic, Ni­geria şi Algeria au accelerat proiectul la începutul anului 2025, discuţiile continuând în acest an. Compania ener­getică de stat a Algeriei, Sona­trach, ar urma să se ocupe de proiect.

Mai multe detalii pe www.zf.ro

Conducta de 4.000 de km, al cărei cost este estimate la 13 miliarde de dolari, ar transporta 20-30 miliarde de metric ubi de gaze prin Nigeria în reţeaua existentă a Algeriei.

Ruta algeriană se bazează pe conductele existente către Italia şi terminalele de export pentru a ajunge mai rapid în Europa, în timp ce ruta marocană este mai lungă şi ţinteşte integrarea mai multor pieţe vest-africane. Cursa va fi probabil câştigată de proiectul care va obţine primul  finanţare, susţinere politică şi un calendar al livrărilor.

Nigeria intenţionează de asemenea să exporte 30 de miliarde de metri cubi anual printr-un gazoduct care trece prin Chad, Libia şi Sicilia.

Această iniţiativă îşi propune să deblocheze resursele energetice neexploatate ale Nigeriei, abordând în acelaşi timp insecuritatea energetică a Europei.

 


 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Urmează Conferința ZF Bankers 2026. Fii partenerul nostru!
Principalele valute BNR - astăzi, 13:37
EUR
USD
GBP
Azi: 5.2105
Diferență: 0,0326
Ieri: 5.2088
Azi: 4.4771
Diferență: -0,067
Ieri: 4.4801
Azi: 5.9825
Diferență: 0,077
Ieri: 5.9779