Business Internaţional

Cum se pun ţările din Europa la adăpost în faţa coronavirusului: Franţa, Italia, Germania şi Olanda semnează un acord cu britanicii de la AstraZeneca pentru 400 milioane de doze de vaccin

Cum se pun ţările din Europa la adăpost în faţa coronavirusului: Franţa, Italia, Germania şi Olanda semnează un acord cu britanicii de la AstraZeneca pentru 400 milioane de doze de vaccin

Autor: Alex Ciutacu

15.06.2020, 08:00 2458

Producătorul britanic AstraZeneca a semnat un contract cu mai multe guverne din Europa prin care se angajează să furnizeze potenţialul vaccin împotriva coronavirusului pe care compania îl dezvoltă, potrivit Reuters.

Compania britanică AstraZeneca ar urma să distribuie până la 400 milioane de doze din vaccinul care nu este încă finalizat, dar la care se lucrează în laboratoarele Universităţii Oxford.

AstraZeneca a anunţat că vrea să îşi extindă capacitatea de producţie pentru acest vaccin, în contextul în care compania şi-a asumat anterior că nu va opera acest produs pentru profit până la finalul pandemiei. Vaccinul a intrat în testele clinice în prezent, iar dacă rezultatele îi vor convinge pe reglementatori de eficienţa acestuia, livrările ar trebui să înceapă la finalul anului 2020.

Contractul reprezintă primul de acest fel semnat de Alianţa Europeană pentru Vaccin (IVA), un grup format din Franţa, Germania, Italia şi Olanda şi prevede că producătorul britanic va furniza doze de vaccin pentru toţi cetăţenii statelor member IVA.

„Acordul va asigura acces la vaccin pentru sute de milioane de oameni din Europa dacă va funcţiona şi vom şti dacă funcţionează până la finalul verii”, a spus Pascal Soriot, şeful AstraZeneca, în faţa jurnaliştilor.

Alianţa „va lucra cu Comisia Europeană şi alte ţări din Europa pentru a se asigura că fiecare persoană din regiune beneficiază de vaccin”, a spus el.

Vaccinul va sta la dispoziţia tuturor ţările membre ale Uniunii Europene, iar cele patru state au fost de acord să plătească pentru această facilitate. Schema negociată cu producătorul britanic le permite şi altor state să se alăture eforturilor de producţie şi distribuire pentru a beneficia de acest vaccin.

AFACERI DE LA ZERO