♦ Că UE depinde în mare măsură de Rusia pentru energie şi căldură o arată preţurile în creştere ale gazelor naturale şi perspectiva unui deficit de combustibil la iarnă. Însă la acutizarea acestei dependenţe s-ar putea să fi contribuit mari companii germane, sub indulgenta supraveghere a Berlinului şi a Comisiei Europene.
Un rol important în posibila criză energetică de care Europa se va lovi la iarnă îl au facilităţile de stocare a gazelor naturale pe care Gazprom, singura compania care poate exporta gaze naturale ruseşti, le are în Germania şi Austria. Depozitele, printre cele mai mari din Europa, au fost construite de gigantul rus în parteneriat cu companii mari germane şi apoi preluate de la acestea. Mai mult, tot companii germane au cedat ruşilor elemente importante ale infrastructurii şi sectorului de gaze naturale ale Germaniei.
La acea vreme, se spunea că proiectele vor mări securitatea energetică a Germaniei, deşi au fost voci care au cerut mai multă prudenţă. Acum, preţurile mai mari ale gazelor se datorează, în parte, faptului că Gazprom nu a mai furnizat către clienţii europeni combustibil prin conductele de export ci a ales să vândă rezervele din depozitele din Germania şi Austria, fără a le reface.
Preţurile urcă pentru că s-a creat un dezechlibru între cerere şi ofertă, iar pe pieţe se speculează că la iarnă Europa s-ar putea să nu mai aibă suficiente gaze. În multe ţări din UE, preţurile mai mari se simt deja în facturile la energie, iar guvernele au luat măsuri pentru a face mai uşoară povara pentru cetăţeni. Nu la fel se întâmplă şi în Germania, unde nici presa şi nici grupurile civice nu dau importanţă prea mare scumpirii gazelor pe pieţele internaţionale. Consumatorul german, care la sfârşitul săptămânii este chemat la vot, încă nu simte aceste scumpiri în portofel, după cum a remarcat Deutsche Welle.
Aceasta poate pentru că Germania primeşte gaze ruseşti prin contracte pe termen foarte lung, în care preţurile sunt stabile. Însă scumpirile vor începe să fie simţite şi acolo după alegeri, iar oamenii se vor întreba cum a fost posibil ca marile facilităţi de stocare a gazelor din Germania şi Austria să ajungă sub controlul unei companii care la rândul ei este sub controlul direct al Moscovei. Şi cum s-a ajuns acolo? Simplu. În 2014, Rusia anexează Crimeea, teritoriu ucrainean înconjurat de vaste resurse de gaze naturale. UE şi SUA reacţionează impunând sancţiuni Moscovei.
În septembrie 2015, gigantul german din industria chimică BASF anunţa un schimb de active cu Gazprom, un colaborator de durată. Tranzacţia, aprobată de Comisia Europeană, a fost făcută publică pentru prima dată în 2013 şi ar fi trebuit finalizată în 2014, anul crizei ucrainene. Subsidiara Wintershall ieşea din afacerile de comerţ cu gaze şi primea drepturi de exploatare a două blocuri de gaze din Rusia, alături de Gazprom.
În schimb, Wintershall a transferat către Gazprom cotele deţinute la operaţiunile de tranzacţionare şi stocare de gaze desfăşurate alături de compania rusă. Depozitele de gaze cu pricina sunt Rehden şi Jemgum din Germania şi Haidach din Austria. Odată cu anunţul schimbului de active, Alexey Miller, preşedintele Gazprom, a subliniat că „acest an (2015) marchează a 25-a aniversare a unui parteneriat de succes“.
Într-o analiză a fundaţiei Jamestown se arată că facilităţile de stocare a gazelor sunt indispensabile operaţiunilor Gazprom de export şi tranzit în Germania, dar dezvoltarea lor rămăsese în urma construirii gazoductelor care aprovizionează cu gaze piaţa germană şi restul UE. Spre exemplu, primul Nord Stream nu a fost acompaniat de un centru de stocare a combustibilului, nici pe teritoriul Rusiei, nici pe cel al Germaniei. Însă Gazprom a recuperat rapid şi a ajuns să deţină, pe lângă Jemgum şi Haidach, depozitul Etzel, conectat la reţeaua de transport de gaze dintre Olanda şi Germania, şi Katharina, dezvoltat împreună cu Verbundnetz Gas, a doua cea mai mare companie de energie din Germanie de est, al cărei principal acţionar este statul german. Prin acest transfer de active, a remarcat un grup de parlamentari germani, Gazprom a primit pentru prima dată acces la infrastructura de gaze a Germaniei.
2015 a fost anul unei alte incursiuni a ruşilor în sectorul strategic de energie al celui mai mare consumator de gaze din Europa. În martie, fondul rusesc de investiţii LetterOne, controlat de oligarhul Mikhail Fridman, unul dintre cei mai bogaţi oameni din Rusia la acea dată, a finalizat achiziţionarea RWE Dea, subsidiara care producea petrol şi gaze a gigantului german supraîndatorat RWE, pentru 5,1 miliarde euro. RWE Dea era o unitate profitabilă, dar grupul părinte trecea printr-o criză acută.
Operaţiunea a fost anunţată în 2014, după ce pentru anul anterior RWE a raportat prima pierdere de după 1949. Grupul german era lovit de cererea slabă pentru energie din Europa, de reorientarea sectorului către energie regenerabilă, cu închiderea centralelor pe cărbune şi gaze, şi apăsat de o datorie de aproape 31 de miliarde de euro, notează Reuters.
Agenţia a aflat că printre investitorii LetterOne se numărau miliardarii ruşi Alexey Kuzmicev, Petr Aven, Andrei Kosogov şi German Khan care, alături de Fridman, controlau cea mai mare bancă privată din Rusia, Alfa Bank. Ministerul germal al economiei a asigurat atunci că guvernul nu este îngrijorat că afacerea va ameninţa aprovizionarea cu gaze a ţării. A urmat însă o anchetă, dar tranzacţia a primit undă verde, chiar dacă acesteia i s-a opus guvernul britanic. În cele din urmă, Dea a fuzionat cu în 2019 cu BASF, entitatea nou creată, Wintershall Dea, fiind cea mai mare companie de petrol şi gaze independentă din Europa. Partenerul dominant este BASF, colaboratorul de încredere şi de durată al Gazprom.
