Furia grecilor faţă de Germania răzbate şi din spusele unui grec "moderat", mai precis un jurnalist grec aflat ieri la Bucureşti. Ambasada Greciei nu comentează situaţia din ţară, dar ziaristul o face "sub protecţia anonimatului".
"Zona euro este văzută acum de greci ca o mare piaţă de desfacere pentru Germania, un loc unde naţiunile sunt acceptate pentru a cumpăra produse germane în condiţii mai avantajoase pentru vânzător. Naţiunea elenă nu poate să îşi amelioreze şomajul, de exemplu, care acum e la aproximativ 25%, dacă nu creează locuri de muncă.
Locurile de muncă nu pot fi create şi menţinute decât dacă Grecia reuşeşte să îşi vândă produsele. Grecia nu poate vinde pentru că toată zona cumpără produse la preţuri mai mici din Germania." "România o să păţească la fel", comentează jurnalistul, explicând că orice ţară care intră în zona euro va avea dificila misiune de a concura într-o piaţă dominată de Germania. În concluzie, jurnalistul se întreabă retoric: "De ce Marea Britanie, o economie foarte puternică, nu este în zona euro?"
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels