Business Internaţional

Cum vor fi afectate de Brexit companiile britanice din principalele domenii de activitate

Cum vor fi afectate de Brexit companiile britanice din...

Autor: Anca Olteanu

28.03.2017, 19:06 229

Companiile din Marea Britanie sunt preocupate de tarifele la export către Uniunea Europeană, de întreruperi ale lanţului de aprovizionare şi de o posibilă pierdere a angajaţilor europeni. Mai mult, statul se poate confrunta cu pierderea finanţării europene a sectorului de cercetare şi dezvoltare, în special în cazul universităţilor şi al start-upurilor de biotehnologie.

Companiile farmaceutice, precum AstraZeneca Plc, doresc ca legile imigraţiei să permită cercetătorilor din Uniunea Europeană (UE) să lucreze în Marea Britanie. Pacienţii britanici ar putea pierde dacă ţara stabileşte reglementări mai severe cu Agenţia Europenă pentru Medicamente, din cauza faptului că Marea Britanie este prea mică pentru a fi o prioritate pentru ca producătorii de medicamente să aducă tratamente noi pe pieţă. Astfel, este critic pentru Marea Britanie să stabilească o înţelegere pentru acordul reciproc de noi medicamente sau să permită ţării să se alinieze statelor precum Norvegia şi Islanda în ceea ce priveşte autoritatea reglementatorilor.

Pentru industriile creative din Marea Britanie, pierderea statutului de membru pe piaţa unică ar putea afecta investiţiile în film, programe de televiziune, ameninţând poziţia Marii Britanii ca destinaţie principală în Europa pentru studiourile din Statele Unite. Companiile vor să se asigure că producţiile Marii Britanii vor continua să se clasifice ca „europene”, pentru a beneficia de subvenţiile care stimulează investiţiile.

În ceea ce priveşte sectorul telecomunicaţiilor, turiştii riscă facturi telefonice mai mari. În timp ce Uniunea Europeană va elimina tarifele de roaming de la 15 iunie, companiile precum BT Group şi Vodafone Group s-ar putea confrunta cu preţuri mai mari din partea altor reţele de pe continent, dacă Marea Britanie este de acord cu reducerile, ca parte a tratatului comercial.

Operatorii caută să asigure fluxul liber de date între graniţe, care ar putea fi pus sub semnul întrebării dacă Comsia Europeană nu încadrează Marea Britanie în regimul echivalent pentru protecţia şi securitatea datelor.

Cea mai mare îngrijorare pentru industria tehnologică este accesul la forţa de muncă calificată din Uniunea Europeană. Între 2009 şi 2015, aproape una din şase noi angajări din sectorul tech vine din una dintre ţările din blocul comunitar, precizează grupul de lobby techUK. În 2016, guvernul Marii Britanii a majorat numărul aşa-numitelor vize tehnologice cu 20% până la 250, permiţând accesul muncitorilor la piaţa din Marea Britanie, dar acesta reprezintă doar o parte mică din nevoile industriei. Google şi Amazon au promis să creeze aproape 10.000 de locuri de muncă în Marea Britanie în următorii ani.

Fermierii din Marea Britanie se tem că pierd accesul comercial la pieţele din Uniunea Europeană, cele mai mari pieţe pentru export. Dacă Marea Britanie va fi expusă tarifelor Organizaţiei Mondiale de Comerţ, sectorul agricol va fi cel mai afectat. Mai mult, sectorul se bazează pe forţă de muncă străină. Aproape 22.000 de cetăţeni din UE erau angajaţi în agricultura britanică, reprezentând aproximativ 20% din numărul total, potrivit unui raport citat de Bloomberg.

Prioritatea bancar este reprezentată de perioada de tranziţie după finalul celor doi ani de negocieri pe tema Brexit, timp în care industria ar deţine accesul la piaţa unică UE. În lipsa acestei garanţii, directorii financiari susţin că vor fi nevoiţi să mute oamenii în Uniunea Europeană după ce prim-ministra Theresa May va declaşa discuţia formală pentru ieşire.

Producătorii de maşini se tem că Brexitul va însemna un tarif de 10% impus comerţului cu Uniunea Europeană. Mai mult de jumătate din exporturile de maşini ale Marii Britanii s-au întreptat către blocul comunitar, în 2015. PA Consulting a calculat că preţul mediu al unei maşini în Marea Britanie ar creşte cu 2.300 de lire în cazul unor negocieri dificile, în urma cărora ţara şi-ar pierde statutul de membru la piaţa unică.

Zborurile între Marea Britanie şi Uniunea Europeană ar avea nevoie de un nou tratat dacă acordul prezent nu este menţinut. Potrivit Bloomberg, este posibil ca firmele britanice care administrează zboruri dintr-un stat membru către altul să aibă nevoie de o licenţă de operare obţinută într-unul din sediile de pe continent. Transportatorul european Ryanair Holdings, cu sediul în Dublin, ar avea nevoie de o licenţă pentru a opera zborurile interne din Marea Britanie.

Restaurantele, hotelurile, pub-urile şi cafenelele britanice s-ar putea confrunta cu o lipsă a forţei de muncă şi cu impunerea unor tarife. Potrivit firmei de consultanţă Mercer, 33% din angajaţii hotelieri nu sunt cetăţeni britanici.

Nici sectorul construcţiilor nu scapă de negocierile Brexit. Aproape 8% din forţa de muncă din domeniul construcţiilor (176.500 de angajaţi) vine din ţările UE, potrivit statisticilor citate de Bloomberg. Astfel, angajaţii din acest sector reprezintă una dintre priorităţi.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO