O administraţie condusă de actualul vicepreşedinte al SUA Kamala Harris ar fi mai progresistă decât cea a actualului preşedinte Joe Biden, sunt de acord observatorii politicii americane. Unii dintre ei cred că Harris ar fi cel mai de stânga preşedinte al SUA din istorie.
Pentru acest lucru, ea ar trebui să fie cu mai mulţi paşi progresişti în faţa cuplului Donald Trump-JD Vance, care atacă preşedinţia SUA şi a promis deja o economie americană a oamenilor muncii. Ei vor să urce astfel pe creasta valului de simpatie populară de care s-au bucurat când au făcut anul trecut grevă şi istorie sindicatele şi angajaţii din industria auto şi de la Hollywood.
Kamala Harris, ieşită în evidenţă după ce preşedintele Joe Biden s-a retras din cursa electorală şi i-a deschis acesteia calea spre Casa Albă, are câteva atuuri. Când a fost procuror general în California, ea a contribuit la stabilirea unui acord de 25 de miliarde de dolari pentru proprietarii de locuinţe care au fost evacuaţi silit pe nedrept ca urmare a crizei financiare globale, scrie The New York Times.
De asemenea, Harris a promovat o „cartă a drepturilor proprietarilor de locuinţe“ pentru California, iar ca senator a cerut crearea unui sistem de sănătate universal. Aceste lucruri au ajutat-o să-şi consolideze renumele de avocat al drepturilor consumatorului până când s-a lansat în 2019 în cursa pentru preşedinţia Americii, din care s-a retras acuzând lipsa de fonduri.
Harris s-a concentrat în campania sa electorală şi pe problemele chiriaşilor cu venituri mici şi mijlocii, propunând acordarea de credite fiscale familiilor care cheltuie mai mult de 30% din venit pe chirie şi întreţinere. Creditul ar fi venit sub forma unui cec lunar. Banii ar fi provenit din creşterea taxelor impuse companiilor.
Harris se remarcă şi prin legăturile vechi cu Silicon Valley. Ca politician de rang înalt în San Francisco, ea a cultivat relaţii apropiate cu companii mari de tehnologie precum Meta, părintele Facebook, şi Alphabet, de unde vine Google. În campania din 2020, aceste legături au fost considerate o vulnerabilitate. Însă acum şi tabăra Trump beneficiază de un sprijin puternic, inclusiv financiar, din partea giganţilor de tehnologie.
Harris şi Trump s-au ciocnit de la bun început. În dezbaterile din 2019, democrata a dezlănţuit un atac concentrat asupra politicilor economice ale republicanului Trump. I-a criticat reducerile de taxe, descriindu-le ca fiind încă o pomană dată bogaţilor. A spus că prosperitatea de pe Bursa de acţiuni lasă în urmă clasa de mijloc.
A avertizat că agenda comercială nechibzuită îi loveşte pe fermierii din zonele sărace ale ţării. „Sinceră să fiu, această economie nu munceşte pentru oamenii muncii“, a spus Harris.
„De prea mult timp regulile au fost scrise în favoarea celor care au cel mai mult şi nu în favoarea oamenilor care muncesc cel mai mult.“ Dar cu astfel de mesaje şi cuplul Trump-Vance încearcă să cucerească în prezent electoratul pentru alegerile de la toamnă.
Ca vicepreşedinte, Harris a avut grijă să nu iasă în evidenţă prin orientările sale politice, însă a apărat cu îndârjire agenda economică a lui Biden, promovând beneficiile unor legislaţii de căpătâi precum Actul pentru Reducerea Inflaţiei din 2020 prin care SUA atrag investiţii în economia lor verde inclusiv de la companiile europene, în detrimentul economiei Uniunii Europene. Un alt punct de interes pentru europeni la Harris este politica sa comercială. În dezbaterile electorale din 2019, ea a caracterizat agenda comercială lui Trump ca fiind „haotică“ şi a spus că războaiele tarifare îi afectează pe cultivatorii de soia din Iowa prin contraatacurile guvernelor străine.
Harris a declarat că ea s-ar concentra pe stimularea exporturilor şi că nu este „o democrată protecţionistă“. Trump insistă în schimb pe ceea ce este perceput ca izolaţionism şi protecţionism economic. Referitor la China, vicepreşedintele consideră că aceasta trebuie trasă la răspundere pentru furtul de proprietăţi intelectuale şi pentru aruncarea pe pieţele internaţionale a exporturilor puternic subvenţionate. Ea nu este de acord cu impunerea de tarife de import, apreciind că acestea nu vor face decât să umfle preţurile carburanţilor, textilelor şi alimentelor. Adică vor majora cheltuielile de zi cu zi ale gospodăriilor.
