• Leu / EUR4.7550
  • Leu / GBP5.5278
  • Leu / USD4.2719
Business Internaţional

„Dacă Germania strănută, România face gripă”: Producţia industrială a Germaniei, cel mai mare partener comercial al României, se prăbuşeşte

„Dacă Germania strănută, România face gripă”: Producţia industrială a Germaniei, cel mai mare partener comercial al României, se prăbuşeşte

Autor: Răzvan Botea

29 sep 2019 14427

Economia Germaniei suferă cea mai periculoasă încetinire în aproape şapte ani, pe măsură ce scăderea producţiei industriale se adânceşte şi creşte presiunea asupra guvernului pentru aimpulsiona economia prin stimulente fiscale, scrie Blomberg.

Germania este cel mai mare partener comercial al României, însumând aproape un sfert din totalul exporturilor de bunuri din România.

Activitatea din fabricile nemţeşti s-a redus în septembrie la cel mai rapid ritm de un deceniu încoace şi creşterea serviciilor s-a temperat, potrivit unui raport lunar. Au existat, de asemenea, alte semne că piaţa forţei de muncă va fi lovită. Acest lucru ar putea avea un impact negativ asupra cererii şi ar putea porni o spirală negativă pentru cea mai mare economie din Europa.

Potrivit estimărilor managerilor din industria nemţească, aceasta va continua să scadă la un ritm de 2% în 2020, după o scădere similară în 2019.

Corelate cu tensiunilor comerciale, provocările pentru industria auto şi Brexit ameninţă să împingă Germania în recesiune după ce economia s-a contractat în trimestrul al doilea.

Ultimele rapoarte au arătat şi semne de slăbiciune a economiei în Franţa, al treilea cel mai mare partener comercial al României. Pentru zona euro în ansamblu, activitatea de producţie s-a redus pentru a opta lună - în cea mai mare parte din cauza slăbiciunii germane - în timp ce creşterea serviciilor s-a temperat, mai notează Bloomberg.

Evoluţiile economice recente ale Germaniei au determinat apeluri mai puternice pentru ca guvernul sa ofere sprijin fiscal. În timp ce Banca Centrală Europeană a lansat la începutul acestei luni un nou pachet de stimulare pentru zona euro, Germania a fost până acum reticentă în a face paşi concreţi în direcţia stimulilor fiscali.

Cancelarul german Angela Merkel a promis vineri că va rămâne la o politică de cheltuieli cu deficit zero, chiar dacă administraţia sa a anunţat un pachet de 54 mld. euro menit să contribuie la atingerea obiectivelor climatice.

 
Principalele valute BNR - miercuri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7550
Diferență: 0,1643
Ieri: 4.7537
Azi: 4.2719
Diferență: -1,2688
Ieri: 4.3082
Azi: 5.5278
Diferență: 3,867
Ieri: 5.4855
Azi: 4.3002
Diferență: -1,2402
Ieri: 4.3166