Ceea ce parea cel puţin improbabil, daca nu chiar imposibil, se dovedeşte a fi realitate pentru o familie din Danemarca, după ce banca, în loc să le ceara rata lunară aferentă ipotecii, le-a oferit 249 de coroane daneze, conform cotidianului american Wall Street Journal.
Explicaţia rezidă din fenomenul dobânzilor negative; fenomen ce poate aduce mutaţii în anatomia financiară mondială, lumea ne mai întâlnindu-se cu o astfel de situaţie până acum.
Guvernatori, finanţişti sau politicieni din întreaga lume s-au aruncat în a susţine sau în a combate efectele socio-economice ale acestei masuri monetare imbratisata de cat mai multe bănci centrale.
Dezbaterea este foarte aprinsă, ambele tabere venind cu argumente greu de probat cu adevarat în prezent, urmând ca istoria să împartă dreptatea.
In definitiv, publicului ii va fi greu sa se aclimatizeze cu inversarea sistemului bancar. O dobanda negativa insemnand ca daca deponentul va plasa o suma de bani intr-un cont de economii, la finalul termenului, va putea recupera mai putini bani.
Practic, va fi taxat de banca pentru serviciul de a ii tine banii in siguranta.
Conceptul de banca antrena deja si acest avantaj al sigurantei, insa modelul de afaceri al institutiilor financiare de acest tip se baza, in principal, tocmai pe atragerea unor sume de bani cat mai mari de la deponenti, iar pentru a ii motiva sa faca acest lucru, ii rascumpara cu un procent din banii depusi. Acest capital urma sa il distribuie sub forma de credite fata de alti clienti. Din diferentele de dobanda si din comisioane, banca inregistra profit. Acesta este modelul clasic si mult simplificat al unei banci.
Daca ar fi sa inversam sistemul, cei care depun bani, vor trebui sa plateasca. Cei care vor cere bani, vor primi mai mult. Problema apare imediat. Depunerea de bani reprezinta o amanare a consumului, pe cand creditul inseamna o cheltuiala imediata.
Se realizeaza un dezechilibru. Amanarea si nerabdarea sunt inversate pe scara motivatiei pecuniare. Cel care cheltuieste acum este rasplatit, iar cel care economiseste, devine cel pedepsit. Ba chiar mai mult, cel care economiseste il rasplateste pe cel care cheltuie imediat. Pare artificial intreg sistemul, pentru ca regulile nu mai sunt generate de codurile naturii umane, ci printr-o inginerie ce isi propuna sa suspende pentru un timp aceste legi.
Creditul poate exploda, lumea va fi incantata sa imprumute o suma astazi si sa primeasca bani luna de luna de la banca. Iar cei care erau deponenti ieri, vor cheltui azi. Pare deja un desfrau financiar, insa exista o limita. Aceasta dinamica nu va putea sa reziste la nesfarsit.
Intrebarea este ce se va intampla cand se loveste acea limita? Cum va afecta lumea? Avem putine date istorice care sa schitize macar un peisaj de ansamblu.
Ce se va intampla cand gradul de indatorare creste foarte mult. De la o supraincalzire cum ajungi la o racire a sistemului?
Si nu este doar o problema de aclimatizare, ci chiar una ce tine de structura constitutiva a institutiei bancare, deschizandu-se din ce in ce mai multe intrebari cu privire la acest aspect.
Valul dobanzilor negative nu a lovit inca cu adevarat plaja publicului larg, fiind greu de estimat si de simulat o asemenea miscare. Se ridica totusi o intrebare vitala, cum vor reactiona deponentii, oamenii obisinuiti, daca banciile vor cere taxe pentru depozite?
De la ce nivel vor incepe retragerile masive? Cum va arata curba elasticitatii? Acestea sunt cateva intrebari la care modele economice din laboratoarele bancilor incearca sa raspunda.
Ce sunt dobanzile negative?
O dobândă de politică monetară negativă este o măsură neconvenţională în care banca centrală a unei ţări foloseşte instrumente de ordin monetar pentru a stimula lichiditatea pe piaţă şi pentru a alunga banii din bănci, pentru a îi direcţiona în consum şi pentru a stimula creşterea economică.
În perioade deflaţioniste, gospodăriile şi companiile tind, în loc să cheltuiască, să economisească cât mai mult. Rezultatul este o scădere puternică a cererii agregate, care generează o ieftinire a bunurilor şi serviciilor, care la rândul ei antrenează o prăbuşire a producţiei şi un şomaj accentuat.
Pentru a putea întrerupe spirala dezastrului financiar şi social, banca centrală se angajează într-o politică monetară expansionistă, dar scăderea dobânzii până la un nivel foarte apropiat de zero, de multe ori, nu este suficient, obligând banca centrală să treacă pragul de zero, ajungând la dobânzi negative.
Pare paradoxal, pentru că în mentalul colectiv depozitarea unei sume de bani într-o bancă este asociată cu o dobândă pe care banca se angajează să ţi-o plătească, pe când dobânda negativă însemnând că tu vei plăti bani băncii pentru a îi depozita.
Practic, o asemenea stare de fapt duce la stimularea cheltuielilor din partea gospodăriilor şi a companiilor, iar băncile vor dori să ofere cât mai multe credite, situaţie ce duce la apariţia banilor pe piaţă şi spargerea spiralei deflaţioniste. Asta ar fi teoria. Astă ar fi modelul.
Problema este că în calcul intră mult mai multe variabile a căror traiectorie şi comportament nu le poţi prezice.
În Danemarca si Suedia, datorită banilor ieftini uşor de obţinut de la bănci, preţurile imobilelor au crescut puternic, supraîncălizrea pieţei imobiliare începând să atragă atenţia asupra unui risc mare faţă de persoanele care s-au împrumutat la dobânzi foarte mici, reversul putand fi foarte dureros. O marire a dobanzilor ar putea lasa in offsaid majoritatea oamenilor ce si-au luat credite pe vremea dobanzilor negative.
Pe fondul acestor amenintatari, guvernatorul Ingves, conducătorul băncii centrale din Suedia, a spus: „ Gospodăriile din ţara noastră se împrumută mult, mult prea mult.”
În Danemarca, banca centrală nu şi-a setat un nivel-ţintă al inflaţiei, ci doar încearcă să ţină pasul cu aprecierea sau deprecierea monedei unice europene, în speranţa menţinerii unui echilibru asupra schimburilor comerciale.
În ultimii ani, euro s-a depreciat destul de semnificativ, obligând banca centrală daneză să scadă foarte mult rata de politică monetară, ajungând în prezent chiar la dobânzi negative.
Avansul preţurilor din ce în ce mai mari din sectorul imobiliar este alimentat nu numai de banii ieftini oferiţi de bănci, ci şi de faptul că varianta depozitării unor economii într-un cont bancar implică un cost pe care trebuie să îl suporte deponentul.
Pentru a evita acest lucru, mulţi danezi îşi plasează banii în investiţii imobiliare, sperând la randamente mai mari.
Practic, sunt doua motoare ce supraincalzesc piata imobiliara din Danemarca. Si deja au inceput sa apara ingrijorari cu privire la ce se va intampla in momentul in care dobanzile vor creste iar piata imobiliara va scadea puternic.
Deocamdată băncile au început să perceapă asemenea dobânzi negative doar de la marii deponenţi, sectorul de retail rămânând deocamdată neatins, tocmai de frica unei avalanşe de retrageri.
Dar dacă vor ajunge dobânzile negative şi la acesti clienţi obişnuiţi? Cum va arata lumea financiară după aceea?
