Business Internaţional

Datoria SUA, o catastrofă anunţată

Datoria SUA, o catastrofă anunţată

Foto: Shutterstock

Autor: Iulian Anghel

26.02.2012, 17:22 2870

Creşterea datoriei publice a Statelor Unite este o catastrofă care se anunţă pentru întreaga lume, dacă Washingtonul nu acţionează pentru a rezolva problema, susţine directorul general al Institutului de Finanţe Internaţionale (IIF) Charles Dallara.

« Dacă priveşti deficitul bugetar american nu poţi să-ţi reprimi sentimentul că un accident grav este pe cale să se producă. Nu va fi un accident grav doar pentru Statele Unite, ci pentru întreaga lume », a afirmat, la finele săptămânii, Charles Dallara, în timpul unei conferinţe organizate în marja summit-ului G20 din Mexic.

Potrivit estimărilor FMI, datoria publică americană a depăşit, în 2011, Produsul Intern Brut (PIB) al ţării şi va urca la 107% anul acesta. Biroul pentru buget al Congresului Statelor Unite, un organism independent al aleşilor americani, estimează că preşedintele Barack Obama ar urma să-şi încheie primul său mandat având în cei patru ani de când este în fruntea ţării un deficit de 1.000 mld. euro în plus faţă de ceea ce a găsit la preluarea funcţiei.

Datoria americană rămâne însă un plasament privilegiat pentru investitorii din lumea întreagă, ceea ce permite Washingtonului să se împrumute la costuri extrem de scăzute (în medie 2% pentru titlurile cu o maturitate de 10 ani).

PIB-ul american este estimat pentru 2011 la 15.000 mld. dolari.

AFACERI DE LA ZERO