• Leu / EUR4.7142
  • Leu / GBP5.3592
  • Leu / USD4.1491
Business Internaţional

Debut în forţă pe Wall Street, ajutat de creşterile din cele mai mari economii ale lumii

Debut în forţă pe Wall Street, ajutat de creşterile din cele mai mari economii ale lumii

Autor: Vlad Popescu - Mediafax

4 ian 2012 242

Bursa de la New York a început anul în creştere, finalizând prima şedinţă de tranzacţionare din 2012 în urcare cu aproximativ 1,5%, datorită datelor economice peste aşteptări din SUA, Germania şi China, transmite Reuters.

Indicele Dow Jones Industrial Average a crescut marţi cu 1,47%, iar S&P 500 a avansat cu 1,55%, în timp ce Nasdaq Composite a câştigat 1,67%.

Indicele S&P 500 a închis la cel mai ridicat nivel de la sfârşitul lunii octombrie, investirorii intrând cu optimism în noul an, pe un rulaj redus. Traderii şi analiştii rămân sceptici în privinţa stabilirii unui trend ascendent.

"Au fost cifre economice bune din afara SUA, iar investitorii au bani de plasat în noul an, împingând preţurile în sus. Este un bun început, dar va trebui să aşteptăm, să vedem care va fi trendul", comentează un analist american.

Datele privind industria manufacturieră din China, care a continuat să crească în decembrie, şi scăderea peste estimări a şomajului din Germania au generat optimism pe burse, consolidat ulterior de raportări economice din SUA - cheltuielile din sectorul construcţiilor şi activitatea industriei manufacturiere au depăşit estimările analiştilor.

Acţiunile din sectorul financiar şi industria materiilor prime, care au tras în jos bursa de la New York în 2011, au crescut puternic marţi.

Media estimărilor analiştilor contactaţi de Reuters indică o creştere de 6,6% în acest an pentru indicele S&P 500, care a stagnat pe ansamblul anului trecut.

Principalele valute BNR - luni, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7142
Diferență: 0,1296
Ieri: 4.7081
Azi: 4.1491
Diferență: 0,2755
Ieri: 4.1377
Azi: 5.3592
Diferență: 0,7387
Ieri: 5.3199
Azi: 4.1621
Diferență: 0,2891
Ieri: 4.1501