• Leu / EUR4.9050
  • Leu / GBP5.8089
  • Leu / USD4.7905
Business Internaţional

Decizie fără precedent a Curţii Supreme din SUA. O parte din puterile preşedintelui Joe Biden vor fi limitate

Decizie fără precedent a Curţii Supreme din SUA. O parte din puterile preşedintelui Joe Biden vor fi limitate

Autor: Iulian Moşneagu, Mediafax

30.06.2022, 20:04 5635

Agenţia pentru Protecţia Mediului din SUA (EPA) şi-a pierdut o parte din puterea de a reduce emisiile de gaze cu efect de seră. Decizia istorică a Curţii Supreme a SUA reprezintă un eşec major pentru planurile preşedintelui Joe Biden privind schimbările climatice.

Procesul împotriva EPA a fost intentat de Virginia de Vest în numele altor 18 state, majoritatea conduse de republicani, şi al unora dintre cele mai mari companii de cărbune din ţară, scrie BBC.

Aceştia au contestat dacă agenţia are puterea de a reglementa emisiile care încălzesc planeta pentru sectoarele energetice la nivel de stat sau doar pentru centralele electrice individuale.

Aceste 19 state se temeau că sectoarele lor energetice vor fi reglementate şi că vor fi obligate să renunţe la utilizarea cărbunelui.

Printr-o hotărâre cu 6 voturi pentru şi 3 împotrivă, instanţa a dat dreptate statelor conservatoare şi companiilor producătoare de combustibili fosili, convenind că Congresul nu a "intenţionat să delege... decizii de o asemenea importanţă economică şi politică".

Curtea nu împiedică complet EPA să facă aceste reglementări în viitor - dar transmite că Congresul ar trebui să spună clar că autorizează această putere. Iar Congresul a respins anterior programele de limitare a emisiilor de carbon propuse de EPA.

Grupurile de protecţie a mediului sunt profund îngrijorate de acest rezultat, deoarece, din punct de vedere istoric, cele 19 state au făcut puţine progrese în ceea ce priveşte reducerea emisiilor, necesară pentru a limita schimbările climatice.

Aceste state au reprezentat 44% din emisiile SUA în 2018, iar din 2000 până în prezent au obţinut o reducere medie de doar 7% a emisiilor lor.

"Hotărârea de astăzi a Curţii Supreme subminează autoritatea EPA de a proteja oamenii de poluarea climatică într-un moment în care toate dovezile arată că trebuie să acţionăm de urgenţă", a declarat Vickie Patton, consilier general al Environmental Defense Fund (EDF).

Aceasta înseamnă că preşedintele Biden se bazează acum pe o schimbare de politică din partea acestor state sau pe o schimbare din partea Congresului - în caz contrar, este puţin probabil ca SUA să îşi atingă obiectivele climatice.

Aceasta este o pierdere semnificativă pentru preşedintele care şi-a început mandatul cu promisiunea de a intensifica eforturile SUA în domeniul mediului şi al climei.

În prima sa zi de mandat, el a reintrodus ţara în Acordul de la Paris, primul acord universal cu caracter obligatoriu din punct de vedere juridic privind obiectivele în materie de schimbări climatice.

El s-a angajat să reducă emisiile de gaze cu efect de seră cu 52% până în 2030 faţă de nivelurile din 2005.

Rezultatul acestui caz va fi luat în considerare de guvernele din întreaga lume, deoarece va afecta eforturile globale de combatere a schimbărilor climatice. SUA reprezintă aproape 14% din emisiile de gaze cu efect de seră la nivel mondial.

 
AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - astăzi, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9050
Diferență: -0,3251
Ieri: 4.9210
Azi: 4.7905
Diferență: -0,8794
Ieri: 4.8330
Azi: 5.8089
Diferență: -0,4899
Ieri: 5.8375
Azi: 5.0290
Diferență: -0,2024
Ieri: 5.0392