Business Internaţional

Decizie istorică luată de un gigant auto. Ce vor să facă tuturor maşinilor produse de ei nu a mai făcut nimeni până acum

Decizie istorică luată de un gigant auto. Ce vor să...

Autor: Mediafax

09.03.2019, 12:04 537
Producătorul auto Volvo intenţionează să limiteze viteza maximă a tuturor automobilelor sale la 180 km/h, începând cu anul 2020, pentru a transmite un semnal de alarmă cu privire la riscurile generate de viteza excesivă, informează compania.
 
Compania vrea ca, începând cu anul 2020, nicio persoană să nu mai fie rănită sau ucisă într-o maşină nouă Volvo. „Doar tehnologia nu va reuşi să elimine complet accidentele, de aceea Volvo Cars îşi îndreaptă atenţia asupra comportamentului şoferilor”, arată documentul.
 
Cercetările făcute de Volvo Cars au identificat trei elemente ce reprezintă lacune în procesul de stopare a accidentelor grave, iar viteza excesivă este una dintre cauzele predominante.
 
”Datorită cercetărilor noastre, suntem conştienţi de zonele ce ridică probleme atunci când vine vorba de a pune capăt rănirilor grave şi accidentelor mortale în maşinile noastre. Poate limitarea vitezei maxime nu va rezolva toate problemele, dar merită implementată pentru a putea salva chiar şi o singură viaţă”, spune Håkan Samuelsson, preşedinte şi CEO al Volvo.
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO