• Leu / EUR4.9461
  • Leu / GBP5.7088
  • Leu / USD4.7286
Business Internaţional

Decizii de criză: Spania introduce venitul universal de bază printr-un program de 3 miliarde euro pe an, care ar trebui să ajute 850.000 de gospodării şi 2,5 milioane de cetăţeni

Decizii de criză: Spania introduce venitul universal de bază printr-un program de 3 miliarde euro pe an, care ar trebui să ajute 850.000 de gospodării şi 2,5 milioane de cetăţeni

Spania are un nivel al şomajului de 14,5% din populaţia activă, la finalul lunii martie, unul dintre cele mai ridicate nivele din zona euro.

Autor: Alex Ciutacu

27.05.2020, 12:46 779

Mai mulţi spanioli vor primi ajutor financiar de la stat, întrucât guvernul vrea să introducă venitul universal de bază, însă există dubii cu privire la capacitatea iniţiativei de a reduce şomajul şi inegalitatea, potrivit CNBC.

Coaliţia guvernamentală condusă de social-democraţi va cheltui 3 miliarde euro pe an pentru a susţine cetăţenii mai săraci.

Venitul universal de bază ar trebui să ajute 850.000 de gospodării şi 2,5 milioane de cetăţeni, în contextul în care Spania are o populaţie de 46 milioane persoane.

Planul de a implementa un astfel de venit universal de bază reprezintă o promisiune lansată înainte de alegeri, însă acesta se concretizează mai repede pe crizei care a început.

Gospodăriile vor primi ajutor financiar în funcţie de venituri şi de numărul de copii aflaţi în grijă. Guvernul a transmis că suma minimă pe care o poate primi un adult se ridică la jumătate din salariul minim – care se situează în Spania la 1.108 euro pe lună. Totuşi, detaliile finale sunt dezbătute săptămâna aceasta de parlament.

„Nu văd ce problemă poate rezolva acest plan”, a comentat Zsolt Darvas, cercetător senior în cadrul unui think-tank din Bruxelles.

El spune că oamenii nu ar trebui să fie încurajaţi să stea acasă şi să fie plătiţi fără să muncească. În schimb, stimulul ar trebui să îi ţintească pe oamenii care îşi pierd locul de muncă sau pentru companii care se pregătesc să concedieze.

Într-un interviu acordat săptămâna trecută, Jose Luis Escriva, ministrul Protecţiei Sociale, a spus că noul venit universal de bază nu va descuraja oamenii din a-şi căuta un loc de muncă.

„Este compatibil cu un salariu. În Spania există un segment semnificativ de muncitori care au un salariu foarte, foarte scăzut”, a spus ministrul, citat de Reuters.

Spania are un nivel al şomajului de 14,5% din populaţia activă, la finalul lunii martie, unul dintre cele mai ridicate nivele din zona euro.

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - vineri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9461
Diferență: 0,0142
Ieri: 4.9454
Azi: 4.7286
Diferență: -0,291
Ieri: 4.7424
Azi: 5.7088
Diferență: -0,7597
Ieri: 5.7525
Azi: 4.9311
Diferență: -0,3133
Ieri: 4.9466