Business Internaţional

Deficitele din schemele de pensii ale companiilor britanice continuă să crească

Deficitele din schemele de pensii s-au adâncit puternic de când britanicii au votat să iasă din UE

Deficitele din schemele de pensii s-au adâncit puternic de când britanicii au votat să iasă din UE

Autor: Catalina Apostoiu

02.09.2016, 00:00 208

În Marea Britanie, deficitele schemelor de pensii s-au adâncit cu 100 miliarde de lire sterline în august, în condiţiile în care diferenţa dintre sumele puse deoparte de companii şi obligaţiile acestora către pensionari a crescut cu peste 16% într-o lună, scrie Bloomberg. Aşa-numitele pensii cu beneficii definite erau subfinanţate cu 710 miliarde de lire sterline pe 29 august, potrivit indicelui Skyval al PwC.

Dacă deficitele vor persista, companiile ar putea fi obligate să-şi reducă dividendele în condiţiile în care îşi vor mări contribuţiile la schemele de pensii. Deficitele la nivelul pensiilor s-au adâncit puternic de la decizia Marii Britanii de a ieşi din UE. În urma referendumului, Banca Angliei şi-a sporit stimulentele pentru a proteja economia ţării, împingând randamentele obligaţiunilor guvernamentale la minime record şi diminuând randamentele investiţiilor.

Raj Mody, director pe pensii la PwC, se aşteaptă la noi stimulente din partea BOE, iar jumătate din fondurile de pensii ale ţării nu s-au protejat împotriva unor noi scăderi ale dobânzilor pe termen lung, potrivit acestuia. „Mediul dificil pentru fondurile de pensii s-ar putea menţine timp de câţiva ani”, arată acesta. 

 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO