Business Internaţional

Dezastrul de la Băile Herculane, prezentat de un jurnalist britanic. Imaginile pe care Guvernul României le-a interzis într-un documentar

Dezastrul de la Băile Herculane, prezentat de un...

Autor: Gandul Gandul

27.07.2017, 19:10 3741

Celebră pentru apele sale termale, staţiunea Băile Herculane a ajuns într-o stare de degradare cruntă. Faimosul prezentator de televiziune britanic, Charlie Ottley, realizatorul seriei „Wild Carpathia”, a revenit pe meleagurile româneşti pentru a face un apel la salvarea celei mai vechi staţiuni balneare din România. În 2012, prin intermediul documentarului său "Wild Carpathia", Ottley a încercat să facă acelaşi lucru, însă din cauza sponsorizării acordate de Guvern, jurnalistul britanic a fost nevoit să scoată cadrele filmate la Băile Herculane. "Nu ar fi pus România într-o lumină bună şi nu voiau să le menţionăm sau să le arătăm. Le era ruşine şi pe bună dreptate", relatează Ottley, în cadrul unui nou reportaj realizat în staţiunea balneară şi postat pe pagina de Facebook a proiectului său intitulat "Flavours of Romania".

"Bine aţi venit în ceea ce a fost cândva cel mai mare resort spa din Europa! Guvernul nu face nimic şi nu a făcut nimic în ultimii 20 de ani. Clădirea se degradează şi nimeni nu întreprinde niciun demers pentru a o salva. Am venit aici în 2012 când am realizat documentarul "Wild Carpathia" şi pentru că proiectul era sponsorizat de Guvern, ne-au pus să scoatem multe dintre cadrele luate de aici pentru că nu ar fi pus România într-o lumină bună şi nu voiau să le menţionăm sau să le arătăm. Le era ruşine şi pe bună dreptate. Acest loc trebuie salvat. Este una dintre cele mai importante clădiri istorice, nu numai din România, dar din estul Europei şi dacă nu vor face nimic, în câţiva ani totul o să se prăbuşească. Este o comoară nepreţuită", relatează jurnalistul britanic.

Citiţi articolul integral pe www.gandul.info

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO