Business Internaţional

Dezvăluiri cutremurătoare: Avionul prăbuşit în Indonezia cu 189 de persoane la bord nu ar fi trebuit să primească permisiunea de zbor-anchetatori

Dezvăluiri cutremurătoare: Avionul prăbuşit în...

Autor: Mircea Olteanu

28.11.2018, 10:15 559

Aeronava Lion Air ce s-a prăbuşit pe 29 octombrie în Marea Java, după decolarea de la Jakarta, nu ar fi trebuit să primească permisiunea de zbor din cauza cauza unei probleme recurente, au declarat anchetatorii, care au stabilit că avionul nu era navigabil în cursul zborului anterior prăbuşirii.

Nurcahyo Utomo, şeful Comitetului Naţional de Siguranţă a Transporturilor din Indonezia, a prezentat miercuri concluziile preliminare ale anchetei privind accidentul aviatic din 29 octombrie, soldat cu decesul a 189 de persoane, relatează cotidianul site-ul postului France 24.

Potrivit raportului preliminar, compania Lion Air a continuat să utilizeze avionul în pofida eşecului de a remedia o problemă recurentă cu indicatorul de viteză.

Această problemă s-a înregistrat inclusiv în cursul penultimului zbor al avionului, de la Bali la Jakarta, care a avut loc cu mai puţin de 24 de ore înainte de zborul fatal.

"În cursul (penultimului) zbor, avionul a înregistrat o problemă tehnică, însă pilotul a decis să continue". a declarat Nurcahyo Utomo.

"Avionul nu mai era navigabil şi nu ar fi trebuit să continue" să zboare, a completat oficialul.

Investigatorii au recomandat companiei Lion Air să ia măsuri în vederea îmbunătăţirii culturii în materie de siguranţă, inclusiv în ceea ce priveşte documentarea lucrărilor de mentenanţă efectuate la avioanele din dotarea sa.

Raportul preliminar nu indică o cauză precisă pentru producerea accidentului, iar raportul final al anchetei cel mai probabil va fi publicat abia anul viitor.

Potrivit raportului, piloţii avionului prăbuşit s-au luptat fără succes cu sistemele automate ale aeronavei timp de câteva minute înainte de prăbuşirea în mare.

Datele recuperate din înregistratorul de date de zbor arată că piloţii au încercat în mod repetat să corecteze un sistem automat de siguranţă instalat în avioanele Boeing 737 MAX 8, care a direcţionat în jos avionul de câteva zeci de ori.

Noul sistem instalat pe aeronavele de acest fel se activează automat şi direcţionează în jos avionul pentru a preveni pierderea bruscă a vitezei. Activarea sistemului depinde de senzorii externi ai avionului. Datele prezentate de anchetatori indică faptul că aeronava Lion Air avea probleme cu indicatoarele de viteză şi altitudine şi cu senzorii ce arată unghiul de atac.

Anchetatorii nu şi-au putut explica de ce piloţii nu au urmat aceeaşi procedură cu cea efectuată în ziua precedentă de echipajul care a zburat penultima oară cu avionul. Piloţii care au zburat pe 28 octombrie, de la Bali la Jakarta, au întâmpinat aceeaşi problemă, fiind nevoiţi să închidă sistemul automat ce previne pierderea bruscă a vitezei.

O aeronavă Boeing 737 MAX 8, a companiei Lion Air, s-a prăbuşit pe 29 octombrie, la aproximativ 13 minute după decolarea de la Aeroportul Internaţional Soekarno-Hatta din Jakarta. Toate cele 189 de persoane aflate la bord au decedat în urma accidentului.

Scafandrii au recuperat una din cutiile negre ale avionului, mai exact înregistratorul de date de zbor. Autorităţile continuă să caute cea de-a doua cutie neagră, anume înregistratorul de voce din cockpit.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO