Business Internaţional

Din cauza vizelor acordate cu intarziere, SUA au pierdut 30 miliarde dolari

03.06.2004, 00:00 17

Companiile din SUA au pierdut venituri in valoare de 30,7 miliarde dolari in ultimii doi ani, ca urmare a intarzierilor in acordarea vizelor pentru oamenii de afaceri straini, au estimat opt organizatii americane.
Acesta este primul efort serios facut de companiile americane pentru a cuantifica impactul restrictiilor de securitate impuse in urma atacurilor teroriste din 11 septembrie 2001.
Potrivit unui sondaj, aprope trei sferturi din companii s-au confruntat cu intarzieri neasteptate sau cu refuzuri arbitrare in ceea ce priveste cererile pentru vize de afaceri, in timp ce 60% au declarat ca aceste intarzieri au provocat piederi de venituri sau costuri sporite care le-au afectat companiile.
In plus, mai mult de jumatate din cele 734 de companii luate in considerare sunt de parere ca procesul de acordare a vizelor este mai greoi in prezent decat acum un an.
"Companiile noastre si-au exprimat frustarea in fata oficialitatilor si membrilor Congresului inca de acum doi ani, in ceea ce priveste sistemul distrus al vizelor, dar in zadar", a declarat Bill Reinsch, presedintele Consiliului National de Comert Exterior, care reprezinta interesele multor companii americane mari. Printre organizatiile care au sponsorizat sondajul se afla Aerospace Industries Association, precum si consiliile care reprezinta companii americane in Rusia, China si Vietnam.
Sondajul a fost dat publicitatii tocmai cand administratia Bush se apropie de finalizarea revizuirii restrictiilor privitoare la vize. Unii oficiali guvernamentali au afirmat ca s-ar putea obtine astfel o fluidizare a procedurilor, pentru a raspunde cerintelor universitatilor, companiilor si industriei de transport.
Cel mai mare impact asupra mediului de afaceri l-au avut procedurile implementate in iulie 2002, care implica verificarea tuturor pesoanelor, inclusiv a potentialilor clienti straini ai firmelor americane, care lucreaza cu tehnologii considerate importante din motive de securitate nationala, cum ar fi cele din industria aeronautica, chimica sau computere de ultima ora. Anul trecut, conditiile acestor reglementari, au fost analizate circa 14.000 de cereri de vize.
Guvernul american recunoaste problemele cauzate de intarzierile privind vizele, dar afirma ca situatia este in curs de imbunatatire.
Janice Jacobs, asistent-adjunct de secretar de stat pentru afaceri consulare, a declarat ca, in ciuda intarzierilor din 2002, "avem o situatie mult mai buna decat in trecut". Ea a adaugat ca intervalul mediu de procesare al unei vize cu posibile probleme de securitate s-a redus la jumatate, iar aproximativ 80% au fost analizate in trei saptamani.
Jacobs a mai declarat ca verificarile personelor care lucreaza cu tehnologii avansate au constitui un punct important in revizuirea operata de administratia americana asupra politicilor sale privind vizele.
In urma sondajului a reiesit ca majoritatea intarzierilor i-au afectat pe calatorii din China, India si Rusia, nici una dintre aceste tari nefiind pe lista celor din care ar putea proveni teroristi. Urmatoarele afectate au fost Malaezia, Indonezia si Coreea de Sud.
Impactul financiar total asupra companiilor luate in considerare a fost de 45 milioane dolari. Cifra de 30,7 miliarde de dolari pe ultimii doi ani a fost stabilita prin estimarea impactului asupra intregii economii.
Companiile de marime mijlocie au fost afectate mai mult decat cele mari, in principal pentru ca nu isi pot permite serviciile avocatilor de imigrare, care sa grabeasca procesul aprobarii vizelor. ioana.leaua@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO