Până nu demult, creşteri de peste 8% erau ceva obişnuit pentru Turcia, una dintre marile economii emergente ale lumii. În 2011, PIB-ul a urcat cu 8,8%, iar cu un an înainte cu 9,2%, ritmuri demne de China. De atunci lucrurile s-au schimbat.
În 2014 Turcia a dezamăgit cu o creştere de nici 3%, obişnuită mai degrabă pentru economii „bătrâne“ precum SUA. Nesiguranţa politică şi geopolitică îi goneşte pe investitorii străini, de banii cărora economia turcă este dependentă, şi pe turişii străini.
Ieşirea de sub sancţiunile internaţionale a Iranului, de la care Turcia a cumpărat până acum petrol ieftin şi unde investitorii turci au avut un statut privilegiat, riscă să şubrezească rolul Turciei şi al investitorilor turci în regiune. Mai mult, nici chiar turcii nu par să mai aibă încredere în moneda ţării lor, preferând din ce în ce mai mult să-şi convertească economiile în valută, ceea ce complică eforturile băncii centrale de a susţine economia.
Gospodăriile şi companiile şi-au majorat depozitele în monedă străină la 43% din total, nivel nemaivăzut în ultimii 10 ani, potrivit datelor oficiale citate de Bloomberg. Lira turcească s-a depreciat cu 16% în raport cu dolarul anul acesta, cel mai abrut declin pentru această perioadă începând cu 2001.
Eroziunea încrederii interne semnalează că lira, moneda cu cea mai slabă performanţă din clubul monedelor majore din Europa, Orientul Mijlociu şi Africa, nu se va opri prea curând din cădere, ceea ce va determina în continuare învestitorii să renunţe la obligaţiunile turceşti, deja titlurile de acest fel au cea mai slabă evoluţie din rândul pieţelor emergente.
Exodul împiedică banca centrală să stimuleze economia prin reducerea dobânzilor, în pofida a trei luni de îmbunătăţire a inflaţiei. „Dolarizarea este un animal greu de îmblânzit. De obicei este nevoie de o înăsprire în forţă a politicii monetare pentru a o aduce sub control, ceea ce banca centrală s-ar putea să nu fie dispusă să facă“, a explicat Manik Narain, analist la UBS.
La două luni de la alegerile generale din 7 iunie încă nu sunt semne că partidele politice pot forma un guvern de coaliţie. Dacă până la sfârşitul acestei luni Turcia nu va avea un nou guvern, vor urma noi alegeri. Între timp, Turcia se luptă cu militanţii Statului Islamic şi-i bombardează pe kurzii separatişti.
Investitorii străini au vândut bonduri guvernamentale de 4 miliarde dolari anul acesta, iar dacă vor continua aşa, Turcia va înregistra cele mai mari ieşiri nete de capital începând cu 2008.
Investiţiile directe străine s-au redus de la 16,1 miliarde de dolari în 2011 la 12,5 miliarde dolari în 2014.
Războaiele din Siria şi Irak au împins spreTurcia peste două milioane de refugiaţi, ceea ce pune presiuni pe bugetul ţării.
Ce înseamnă ascensiunea Iranului pentru Turcia
Acordul „nuclear“ semnat recent de Iran şi cele şase superputeri mondiale are impact direct asupra Turciei. Pe de-o parte, republica islamică este un stat vecin care oferă vaste oportunităţi economice şi energetice. Pe de altă parte, puterea Iranului este o ameninţare la adresa intereselor regionale ale Turciei, scrie Hurriyet Daily News. Sancţiunile internaţionale aplicate Iranului au permis Ankarei să beneficieze de ce este mai bun în ambele părţi. Turcia a beneficiat nu doar de capacitatea militară limitată a Iranului, dar şi de izolarea internaţională a acestuia achiziţionând petrol iranian ieftin. În acelaşi timp, opunându-se public sancţiunilor, Turcia a legat relaţii calde cu Iranul. Aceste relaţii vor deveni probabil mai puţin prietenoase. Un Iran cu o economie vibrantă s-ar putea să nu fie chiar benefic intereselor Turciei. Sub regimul sancţiunilor, Teheranul a devenit dependent de investitorii turci, de afacerile şi de băncile din Turcia. După înlăturarea sancţiunilor, Turcia nu doar că riscă să piardă acest privilegiu, dar s-ar putea chiar să fie depăşită de puterea Iranului cu acces liber la pieţele lumii după ani de izolare. Economia turcească este puternic dependentă de investiţiile străine.
A concura cu o economie iraniană înfometată de investiţii va face pentru Ankara şi mai dificil atragerea investitorilor străini.
Mai mult, un Iran puternic din punct de vedere militar şi politic ar putea reprezenta o catastrofă pentru interesele Turciei în regiune. Regimul de la Ankara face eforturi pentru destabilizarea politicilor din Siria, Irak şi Yemen, inclusiv prin manevre de dezbinare religioasă şi este clar că într-un fel sau altul Iranul încearcă să domine regiunea. Nici Turcia nu este departe. Iran îi suţine pe şiiţi şi regimul lui Assad din Siria, în timp ce Turcia îi susţine pe sunniţi, iar pentru preşedintele Erdogan Assad este aproape un duşman personal. Din perspectiva lui Erdogan, Assad îi încurajează pe kurzii turci care luptă cu ISIS şi vor un stat al lor.
În „dansul“ dintre Turcia şi Iran se implică un alt „partener“, Arabia Saudită. Turcia s-a aliat oficial cu saudiţii în campania acestora contra militanţilor houti din Yemen susţinuţi de Iran. Aceasta este o poziţie ciudată pentru Ankara mai ales dacă este avut în vedere că ea caută să profite de deschiderea economiei iraniene. Îmbunătăţirea legăturilor financiare cu Iranul ar putea costa Turcia „prietenia“ cu Arabia Saudită. Invers, apropierea de statele din Golf, în special pentru înlăturarea lui Assad, ar putea costa Turcia piaţa iraniană. Turcia este prinsă între două puteri regionale care se îndreaptă către un război al sectelor. Cu cât Iranul se va apropia mai mult de Vest, cu atât saudiţii vor pune presiuni mai mari pe Ankara să se alăture blocului sunnit.
