Potrivit presei franceze, Stéphane Charbonnier, cunoscut sub numele de Charb, se afla pe lista din 2013 a celor mai vânate persoane (moarte sau în viaţă) "pentru crime împotriva islamului", potrivit unui articol publicat de Inspire, revista de propagandă teroristă a Al-Qaida.
Charb a fost una dintre cele peste 12 victime ale atacului terorist produs miercuri la sediul publicaţiei satirice Charlie Hebdo. Indivizii care au atacat redacţia publicaţiei Charlie Hebdo au afirmat că sunt simpatizanţi ai reţelei teroriste Al-Qaida, afirmă martori citaţi de presa franceză.
Stéphane Charbonnier a primit ameninţări cu moartea şi se afla sub protecţia poliţiei franceze, potrivit lui Richard Malka, avocatul publicaţiei Charlie Hebdo, citat de telegraph.co.uk.
Avocatul a spus că Stéphane Charbonnier se afla sub protecţia poliţiei din momentul în care au început ameninţările ca urmare a publicării în paginile Charlie Hebdo a caricaturilor cu profetul Mahomed.
"Charb se afla sub protecţia autorităţilor. Ameninţările erau constante. Este înfricoşător", a mai spus avocatul Richard Malka.
Totuşi, unii dintre colegii lui Charb spuneau că acesta era relaxat cu privire la aceste ameninţări. "Charb a fost sub protecţia poliţiei, dar se deplasa fără să fie însoţit de un poliţist, fapt care era un semn că el nu a fost îngrijorat în tot acest timp", a declarat un jurnalist pentru publicaţia franceză Le Monde.
În 2007, publicaţia Charlie Hebdo a publicat 12 caricaturi controversate cu profetul Mahomed, preluate dintr-un ziar danez.
Ulterior, publicaţia franceză a fost dată în judecată pentru incitare la rasism de două grupuri islamice din Franţa, însă a fost achitată de o instanţă din Paris.
La momentul respectiv, Stéphane Charbonnier a declarat că publicarea caricaturilor cu profetul Mahomed nu a fost un act provocator, ci un simbol pentru libertatea de exprimare.
El a mai spus că publicaţia pe care o conduce nu se va opri să critice atunci când consideră că acest lucru este necesar.
În anii 2011 şi 2012, săptămânalul Charlie Hebdo a continuat să publice caricaturi cu profetul Mahomed.
"Mahomed nu este sacru pentru mine. Nu îi condamn pe musulmani că nu râd când văd desenele noastre. Trăiesc sub autoritatea legii franceze. Nu trăiesc după Coran", declara, în 2012, Stéphane Charbonnier.
El mai spunea atunci că acele caricaturi publicate în Charlie Hebdo ar putea şoca doar acele persoane care "doresc să fie şocate".
De asemenea, Stéphane Charbonnier mai spunea la un moment dat că politica editorială a Charlie Hebdo reflectă "toate elementele pluralismului de stânga", chiar şi subiectele mai sensibil de abordat.
Stéphane Charbonnier s-a născut pe 21 august 1967. El a murit miercuri, la vârsta de 47 de ani, după ce a fost grav rănit în atacul terorist de la sediul publicaţiei Charlie Hebdo, conform presei franceze.
Publicaţia Charlie Hebdo a fost lansată în 1969 şi a avut o apariţie neîntreruptă până în 1981. Ulterior apariţia a fost suspendată, iar, în decembrie 1982, a mai apărut un număr al acesteia. În 1992, Charlie Hebdo a reînceput să apară cu regularitate, fiind editată de Stéphane Charbonnier. Predecesorii acestuia în funcţia de director al Charlie Hebdo au fost François Cavanna (în perioada 1969 - 1981) şi Philippe Val (din 1992 până în 2009), conform enciclopediei online Wikipedia.
Stéphane Charbonnier a lucrat de-a lungul carierei sale pentru mai multe publicaţii, între care şi L'Écho des savanes, Télérama, Fluide glacial şi L'Humanité.
Caricaturile realizate de acesta sunt caustice şi ireverenţioase. Rubrica sa săptămânală din publicaţia Charlie Hebdo era intitulată "Charb n'aime pas les gens" (Charb nu iubeşte oamenii, n.r.).
Stéphane Charbonnier a fost un susţinător de durată al Partidului Comunist Francez şi al Frontului de Stânga din Franţa.
Într-un interviu acordat publicaţiei Le Monde în 2012, Charb prezenta condiţiile în care trăia, referindu-se şi la prezenţa poliţiei la sediul redacţiei Charlie Hebdo, în urma incendiului din noiembrie 2011: "Într-un an, am epuizat cam 20 de gărzi de corp (...) Nu am copii, nu am soţie, nu am maşină, nu am credit. Este poate un pic cam pompos ceea ce voi spune, însă prefer să mor în picioare decât să trăiesc în genunchi".
