Business Internaţional

Directorul turneului de la Indian Wells a demisionat

Directorul turneului de la Indian Wells a demisionat

Autor: Claudiu Giurgea

22.03.2016, 10:41 72

Raymond Moore a spus duminică seară că "dacă aş fi fost jucătoare, m-aş fi pus în genunchi în fiecare seară şi i-aş fi mulţumit lui Dumnezeu pentru Roger Federer şi Rafa Nadal, pentru că ei au purtat acest sport". În urma aceste declaraţii directorul turneului de la Indian Wells a anunţat că va renunţa la funcşia pe care o deţine. Anunţul a fost făcut de proprietarul turneului, Larry Ellison, conform site-ului oficial al competiţiei.

"Am discutat cu Raymond Moore. Ray mi-a spus că a hotărât să demisioneze cu efect imediat din funcţiile de director executiv şi de director al turneului. Îi înţeleg perfect decizia" a declarat Ellison.

Sud-africanul Raymond Moore, în vârstă de 69 de ani, a fost jucător de tenis şi a câştigat opt titluri la dublu în anii '70-'80. În ultimele trei decenii, a fost implicat în organizarea turneului de la Indian Wells.
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO