Italia Giorgiei Meloni nu a fost îndrăgită de la bun început de pieţe. Politiciana populistă şi de extremă dreapta a ajuns să ocupe funcţia de premier cu promisiuni populiste care ar fi umflat prea mult bugetul. Apoi a încercat implementarea unor măsuri fiscale considerate antibusiness pentru că ţinteau profiturile în exces, dar a cedat în faţa presiunilor companiilor. Au rămas însă presiunile pentru reducerea poverii fiscale care apasă pe clasa de mijloc.
Aceste lucruri s-au reflectat în costurile de finanţare de pe piaţa de obligaţiuni ale Italiei. În 2023, când băncile centrale se luptau cu inflaţia record ducând dobânzile cât mai sus, yieldurile obligaţiunilor italiene cu scadenţa la zece ani tatonau cota de 5%, cea mai ridicată de după criza datoriilor suverane europene din 2012. Se spunea că planurile bugetare ale guvenului italian sunt iresponsabile – cheltuieli de zeci de miliarde de euro pentru ajutarea gospodăriilor şi afacerilor paralizate de preţurile prea mari ale energiei şi tăieri de taxe pentru stimularea creşterii economice.
Se vorbea de teamă printre investitori şi se atrăgea atenţia că Italia este unul dintre cele mai îndatorate state din zona euro. Italia era încă văzută ca o economie de la periferia zonei euro. Însă în doar câţiva ani unele lucruri s-au schimbat dramatic. Săptămâna trecută yieldurile obligaţiunilor cu scadenţa la cinci ani ale Franţei le-au depăşit pe cele ale obligaţiunilor similare italiene, ceea ce nu s-a întâmplat din 2005, potrivit Bloomberg.
Cu alte cuvinte, Franţa, a doua economie ca mărime din zona euro, se împrumută mai scump decât Italia de pe pieţe. De fapt, dintre economiile mari, Franţa a ajuns să se împrumute cel mai scump. Atenţia este îndeptată spre obligaţiunile pe zece ani, considerate ca fiind referinţa pentru preţul datoriei. Ce are Italia şi îi lipseşte Franţei este stabilitate şi siguranţă guvernamentală. Guvernul Meloni este stabil. Cel al Franţei a ajuns sinonim cu riscul politic.
În această situaţie, împotriva Franţei lucrează şi incertitudinile globale cauzate, printre altele, de politicile protecţioniste ale SUA şi conflictele armate din apropierea Uniunii Europene. Dar Italia nu este singură în acensiunea sa pe pieţe. Grecia şi Spania o însoţesc. Economii de asemenea supraîndatorate, acestea nu se remarcă, precum Italia, prin stabilitate la nivel de guvern. Însă fiecare are atuul ei.
Grecia şi-a întărit bine de tot disciplina bugetară, ceea ce şi în prezent scoate oamenii în stradă la protest, iar Spania, departe de furtunile geopolitice, creşte economic mai rapid decât colegele mari din zona euro. Pe piaţa obligaţiunilor suverane din zona euro se construieşte o nouă ierarhie, după cum scrie Bloomberg. Italia, Grecia şi Spania au devenit adăpost din calea furtunilor.
O dovadă este, în cazul Greciei, că spreadul (decalajul) dintre yieldul obligaţiunilor germane (referinţa pentru zona euro) pe zece ani şi cele greceşti cu aceeaşi scadenţă este mai mică de un punct procentual (0,74 pp luna trecută), faţă de 6-7 pp în urmă cu zece ani. Dintre ţările periferice, la obligaţiunile Italiei se observă cel mai mare spread. Grecia este încă de la sfârşitul anului trecut la nivelul Franţei, iar cel mai bine plasată este Portugalia (0,5 pp).
Ceea ce se întâmplă pe piaţa obligaţiunilor analiştii numesc convergenţa periferiei cu economiile din nucleu, iar ei cred că tendinţa va continua dacă periferia îşi menţine disciplina bugetară şi continuă să crească economic, scrie publicaţia elenă Kathimerini. „Ţările periferice sunt acum «economiile stabile» din zona euro, atât bugetar, Grecia şi Portugalia fiind cele mai puternice la acest capitol, cât şi politic, fiind mai puţină incertitudine faţă de ţări din nucleul zonei euro, sau apropiate de acesta, cum sunt Germania, Olanda, Franţa şi Austria“, explică Jens Peter Sorensen, analist-şef la Danske Bank.
„Mai mult, dacă ne uităm la ratinguri, atunci vedem că la periferie acestea sunt încă îmbunătăţite, în timp ce Austria a fost retrogradată.“ Max Kitson, analist la Barclays, atrage atenţia că Germania, notorie pentru hotărârea cu care a cerut austeritate bugetară altora, s-a angajat la cheltuieli istorice şi ar putea ajunge cu deficitul bugetar la nivelul celui al Italiei, la 3,5% din PIB anul viitor. În privinţa Spaniei, Deutsche Bank vede economia continuând să depăşească zona euro la ritmul de creştere în condiţiile în care costurile de împrumut sunt mai mici, iar inflaţia a cedat.
Cererea internă „solidă“, la care se adaugă încetinirea scumpirilor şi costurile reduse ale datoriei, ar trebui să susţină un ritm mai alert de creştere economică, spune Rosa Duce, ofiţer de investiţii la DB. Banca prognozează un avans economic de 2,2% anul acesta şi de 2% în 2026. Din grupul celor mai mari patru economii din zona euro, Spania creşte cu cea mai mare viteză încă din 2021, mulţumită consumului privat, recuperării turismului şi preţurilor mai mici ale energiei. Puterea economiei reuşeşte să contrabalanseze turbulenţele de pe scena politică.
