Banca Centrală Europeană a redus dobânda la depozite, de referinţă pentru politica monetară, cu un sfert de punct procentual, până la 2,75%, cel mai scăzut nivel de la începutul anului 2023, a cincea astfel de mutare din iunie anul trecut, în condiţiile în care stagnarea economiei zonei euro din ultimele luni ale anului trecut sporeşte presiunea asupra instituţiei să ieftinească creditul mai agresiv.
Între timp, banca centrală americană (Fed) a menţinut dobânzile neschimbate la 4,25%-4,50%, semnalând prudenţă pe fondul creşterii solide a economiei americane şi inflaţiei ridicate, cât şi nesiguranţei legate de politicile lui Donald Trump.
BCE a procedat în linie cu aşteptările, însă strategii acesteia au refuzat să se angajeze cu privire la o cale viitoare specifică privind costurile de finanţare. Consiliul guvernator „nu se angajează la o anumită cale pentru dobânzi“ şi va adopta o „abordare dependentă de date“ la fiecare şedinţă“, se arată în comunicatul BCE.
BCE a redus costurile de finanţare de patru ori anul trecut, iar trei, până la patru tăieri de dobânzi sunt anticipate în 2025 pe fondul argumentelor că cea mai dramatică creştere a inflaţiei din generaţii este aproape învinsă şi că economia necesită susţinere.
Cu economia zonei euro stagnând în ultimul trimestru din cauza unei recesiuni industriale şi consumului slab, cazul pentru o reducere de dobânzi la şedinţa de ieri a fost atât de clar, încât niciunul dintre cei 26 de strategi ai BCE nu se opuseseră unei astfel de mişcări în mod public.
Decizia BCE a venit chiar în condiţiile în care banca centrală americană îşi menţinuse dobânzile neschimbate cu o zi în urmă şi a semnalat o pauză prelungită, spunând că nu se grăbeşte să reducă din nou, în parte pentru că potenţialele tarife cu care ameninţă Trump sporesc nesiguranţa.
Ambele bănci sunt îngrijorate în legătură cu planurile economice ale lui Donald Trump, strategii BCE încercând să pună în balanţă avertizările că eventuale tensiuni comerciale globale ar putea afecta exporturile şi temerile persistente legate de scumpirea în continuare a serviciilor.
Economiştii chestionaţi de Bloomberg anticipează în continuare reduceri de dobânzi la fiecare dintre următoarele patru şedinţe ale BCE până în iunie. Traderii, însă, şi-au redus pariurile şi de-abia iau în calcul trei reduceri în prima jumătate a anului, cu o pauză posibilă în aprilie. Pe mai departe, aceştia văd 75% şanse pentru o nouă reducere până la finalul anului.
Oficialii şi-au exprimat poziţii divergente cu privire la cât de jos sunt dispuşi să împingă dobânzile, sugerând că tensiunile s-ar putea intensifica în scurt timp. Şefa băncii Christine Lagarde s-a menţinut în mare parte departe de dezbateri.
În SUA, după trei reduceri consecutive de dobânzi totalizând un punct procentual, strategii băncii centrale au optat pentru o pauză la prima şedinţă de politică monetară de la preluarea puterii de către Donald Trump.
Economia americană rămâne rezilientă, cu o piaţă a muncii solidă. Totuşi, inflaţia este considerată în continuare „oarecum ridicată“, ceea ce a determinat comitetul Fed să-şi reitereze abodarea prudentă prezentată în decembrie, notează Euronews.
Aşteptările pieţelor indică în prezent două reduceri de dobânzi în SUA în 2025, începând cu luna iunie.
Analiştii spun că şeful Fed Jay Powell va trebui să reziste presiunilor lui Donald Trump pentru ieftinirea creditului dacă doreşte să păstreze încrederea pieţelor şi să evite declanşarea unui nou val de scumpiri, conform Financial Times.