Pe măsură ce se scurg zilele şi se apropie data referendumului care va decide rămânerea sau ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, ziarele de peste Canalul Mânecii analizează punct cu punct ce ar urma şi ce modele mai există pentru o eventuală ieşire a Marii Britanii.
O eventuală ieşire a unei ţări din Uniunea Europeană ar fi fără precedent, scrie Financial Times.
Brexitul ar aduce provocări pentru relaţiile economice între Marea Britanie şi continent de o „incomparabilă complexitate şi adâncime“, conform lui Stephen Weatherill, profesor de drept la universitatea Oxford.
El susţine că din punct de vedere legal va fi mai complicat decât decolonizarea sau separaţia unor ţări suverane precum Cehoslovacia sau Iugoslavia în trecut.
Vor fi necesare negocieri uriaşe pentru a clarifica termenii separării. Mai mult decât atât, va trebui reconstruită cea mai mare piaţă unică din lume, piaţa Uniunii Europene. Va trebui adoptate noi legi pentru a „renaţionaliza toată legislaţia adaptată între timp la cea a Uniunii Europene“.
Imediat după admiterea Marii Britanii în Uniunea Europeană în 1973, consecinţele legale erau asemănate cu „un val uriaş care urma să intre în estuare şi să urce pe râuri“.
Patru decenii mai târziu Camera Comunelor estimează că legislaţia care provine din Uniunea Europeană constituie astăzi cam a şasea parte din legislaţia Marii Britanii. Iar aceasta exclude cele aproape 13.000 de reglementări ale Uniunii Europene cu efect direct - sute de mii de pagini de legi, despre orice de la bănci şi reguli pentru protecţia consumatorului, până la standarde alimentare. Toate acestea vor înceta să mai fie în vigoare dacă Marea Britanie iese din Uniunea Europeană.
Din punctul de vedere al comerţului exterior, Marea Britanie va trebui să renegocieze şi să reconfirme o întreagă „ţesătură“ de acorduri de liber-schimb cu zeci de ţări, acorduri care ancorează Marea Britanie în comerţul internaţional, dar care nu vor fi în mod automat moştenite dacă va ieşi din Uniunea Europeană.
Un astfel de exerciţiu mamut are avantaje: o curăţare a legilor defavorabile şi o mai bună administrare a intereselor Marii Britanii în comerţul internaţional sau în alte sectoare. Cu toate acestea, provocarea administrativă va fi uriaşă.
„Mă tem nu de tehnici administrative, dar de forţele distructive pe care le-ar putea dezlănţui eventuala ieşire a Marii Britanii din Uniunea Europeană, nu numai în Marea Britanie, dar şi pe continent“, spune John Bruton, un fost premier irlandez.
Pentru a preveni un derapaj pentru tot blocul ţărilor care eventual vor rămâne în UE, cele mai puternice ţări de pe continent ar putea încerca să pedepsească Marea Britanie, astfel încât alte ţări să nu meargă pe acelaşi drum.
„Vor încerca să facă eventuala ieşire a Marii Britanii din UE cât mai dureroasă posibil financiar sau din punct de vedere politic“, a spus Gordon Bajnai, un fost premier ungar. „Marea Britanie va trebui să facă faţă unei Europe ostile.“
Pe de altă parte, alţi analişti spun că toate părţile de la Londra la Bruxelles şi Berlin vor avea interesul să facă tranziţia cât mai uşoară. „Noi suntem Marea Britanie, a cincea economie a lumii. Noi vrem mai mult comerţ, nu mai puţin. Sunt sigur că partenerii noştri vor fi rezonabili în negocieri“, spune John Redwood, un parlamentar conservator eurosceptic.
Din punct de vedere legal, Marea Britanie are la dispoziţie un articol în tratatul Uniunii Europene, articolul 50, unde figurează aşa-numita „clauză de exit“.
Articolul prevede că ţările care se retrag din Uniunea Europeană trebuie să negocieze cel puţin 2 ani termenii retragerii cu o majoritate calificată a restului de membri.
Pentru un acord comprehensiv între Marea Britanie şi Uniunea Europeană va fi nevoie însă de unanimitate şi ratificare naţională din partea tuturor parlamentelor naţionale.
Oamenii vorbesc deprea Uniunea Europeană de parcă ar fi un monolit, spune profesorul Wheatherill, de la Oxford. De fapt Marea Britanie va trebui să negocieze cu comisia, cu cele 27 de state memebre, cu parlamentele naţionale, fiecare având propriul electorat.
La ce modele se poate uita Marea Britanie:
Modelul norvegian
Norvegia este o ţară din Uniunea Europeană care plăteşte contribuţiile la buget şi acceptă regulile de circulaţie liberă. Ea are independenţă asupra politicii agricole şi în domeniul pescuitului, dar altfel este strâns aliniată cu reglementările UE. Norvegia adoptă legile din spaţiul european, fără a avea mare putere de influenţă. Aceasta poate negocia propriile tranzacţii comerciale, sub rezerva unor restricţii cu privire la bunurile care por fi comercializate în spaţiul comunitar.
Modelul elveţian
Elveţia este una din ţările care negociază accesul la piaţa unică, pentru fiecare sector de activitate. În loc să urmeze modelul SEE din Norvegia, Elveţia a convenit o multitudine de acorduri comerciale bilaterale cu UE în ultimii 30 de ani. În timp ce ea acceptă libera circulaţie şi plăteşte unele taxe către UE, instanţele sale, în mare parte, nu sunt obligate de hotărârile UE. Dar modelul este în pericol, iar UE ar fi dispusă să ofere un cadru similar cu Marea Britanie, după ce Elveţia şi-a exprimat dorinţa să limiteze imigraţia UE şi presează elveţienii să accepte supremaţia instanţelor UE.
Modelul turc
Turcia este parte a uniunii vamale a UE, tariful extern este stabilit de UE şi exporturile din Turcia către UE sunt tarifare libere. Acordul exclude anumite domenii, cum ar fi serviciile, agricultura şi achiziţiile publice. În conformitate cu un astfel de acord, Marea Britanie ar pierde suveranitatea comercială din uniune.
Modelul canadian
Acordul comercial al UE cu Canada este cea mai ambiţioasă. încercarea a sa de a reduce barierele de reglementare, care ar putea servi drept model pentru un acord cu Marea Britanie. Adoptarea proiectului este împiedicată de spectrul politic. Din acordul se elimină treptat tarifele pentru toate produsele industriale şi mare parte din cele agricole. Un acord de comerţ liber cu Marea Britanie ar fi o chestiune mai profundă, dar din acest motiv, UE ar cere, probabil, o mai bună supraveghere a respectării acordului (prin intermediul instanţelor sau a organismelor de aplicare) şi de coordonare (care ar putea face obiectul unor modificări viitoare din Marea Britanie).
