Dobânzile negative pun acum presiuni chiar şi pe băncile centrale să se aventureze în zona investiţiilor mai riscante, notează Financial Times. Într-o lume a dobânzilor negative, vor fi canadienii plăţiti de bănci să-şi cumpere locuinţă? se întreabă Washington Post Canada. Vor ajunge dobânzile negative şi în SUA? se întreabă şi Bloomberg. Dobânzile negative aprind imaginaţia tuturor.
The Wall Street Journal a scris despre un cuplu din Danemarca, din Aalborg, care a primit de la bancă o dobândă trimestrială echivalentă cu 38 de dolari pentru un credit ipotecar contractat în urmă cu 10 ani. Din 31 decembrie, excluzând comisioanele, dobânda este de -0,0562%. Danemarca a intrat în urmă cu patru ani pe terenul dobânzilor negative, iar creditorii şi debitorii deopotrivă încă încearcă să înţeleagă ce înseamnă acestea pentru ei. Este o lume dată peste cap. Numărul total al persoanelor cu dobânzi negative este necunoscut, dar Realkredit, una dintre cele mai mari bănci din Danemarca, a anunţat că a plătit dobânzi negative către 758 debitori ipotecari. Tot WSJ scrie că în Elveţia Alternative Bank Schweiz, un creditor mic, este prima bancă din această ţară care a impus dobânzi negative conturilor tuturor clienţilor ei. Încălcând orice principiu din lumea financiară, ABS şi-a informat în octombrie clienţii că vor fi obligaţi să plătească cel puţin 0,125% pentru a-şi păstra conturile începând cu 2016. În primele două luni de după anunţ, 1.797 de clienţi au părăsit banca, dar au fost deschise 1.830 de conturi noi. Dobânzile negative au fost o manevră de marketing inspirată care a adus banca în centrul atenţiei. „Am avut un an excelent“, îşi aminteşte Martin Rohner, CEO-ul ABS.
În Germania, dobânzile mici ale Băncii Centrale Europene au costat populaţia 125 de miliarde de euro în venit din dobândă de când Mario Draghi a preluat conducerea instituţiei în 2011, potrivit Deutsche Postbank. Nemţii sunt în general mai prudenţi în ceea ce priveşte economiile lor şi de aceea la ei tendinţa este de a păstra banii în depozite în loc să-i investească în active imobiliare sau în acţiuni de pe bursă, aşa cum se face, spre exemplu, în SUA, scrie Bloomberg. Prin urmare, banii puşi la păstrare în depozitele bancare sunt un subiect sensibil în Germania, unde îmbătrânirea rapidă a populaţiei pune presiuni mari pe schemele de pensii.
Dobânzile mici sau zero înseamnă că economiile nemţilor nu aduc profit, iar ei trebuie acum să economisească şi mai mult.
„Problema are potenţialul de a deveni o bombă politică. Economia germană pare să funcţioneze bine şi de aceea mulţi bătrâni se întreabă: de ce nu putem profita de asta?“, spune Marcel Fratzscher, preşedintele institutului de cercetare economică DIW.
Guvernul a intervenit în această problemă dând pensionarilor o creştere de peste 4% a pensiilor în 2016, cea mai mare din ultimii 23 de ani. „Economiile germanilor sunt sacrificate pentru politica monetară europeană. Guvernul trebuie să facă ceva pentru a-i proteja pe viitorii pensionari“, spune Bernd Maier, un director de companie.
Băncile centrale care au introdus dobânzi negative au făcut-o în speranţa că astfel vor pune în mişcare banii îngheţaţi în rezervele băncilor şi în depozitele populaţiei pentru a stimula creşterea economică şi pentru a ţine sub control cursul de schimb în ceea ce unii numesc un război valutar mondial.
Însă economistul Joseph Stiglitz explică, pentru Project Syndicate, că există o problemă cu dobânzile negative: în niciuna dintre economiile care au încercat acest experiment neortodox nu au revenit creşterea economică şi ocuparea integrală a forţei de muncă.
În unele cazuri, rezultatul a fost neaşteptat, în sensul că unele rate de dobândă pentru credite au crescut. Băncile centrale aplică astfel de dobânzi bazându-se pe modele economice care s-au dovedit depăşite. Niciunul dintre aceste modele nu a prevăzut ultima criză financiară, scrie Stiglitz. BCE a ridicat de două ori dobânzile în 2011, când criza euro se înteţea, iar şomajul creştea la cote nemaivăzute, aducând deflaţia mai aproape.
Aceste modele sunt încă folosite, poate uşor modificate, dobânzile fiind principalul levier de politică monetară. Acest instrument este împins în sus sau în jos pentru a se asigura performanţe economice bune. Când prin dobânzile pozitive nu se obţine rezultatul scontat, sunt aplicate dobânzile negative. Dar nici aşa economiile nu sunt repuse în viteză. Cu toate că dobânzile reale au scăzut, investiţiile de afaceri au stagnat. Ideea că marile companii calculează precis rata de dobândă la care vor da drumul la investiţii este absurdă. Mai aproape de adevăr este ipoteza că marile companii nu investesc şi preferă să stea pe rezerve de multe sute de miliarde de dolari pentru că deja au prea multă capacitate. De cealaltă parte sunt IMM-urile care ar dori să se împrumute, dar nu aveau acces la credit înainte ca BCE să ducă dobânzile sub zero şi nu au acces nici acum. Companiile mici şi mijlocii nu se împrumută de pe pieţele de obligaţiuni, ci de la bănci. Şi sunt diferenţe mari între dobânzile cerute de bănci şi yieldurile obligaţiunilor guvernamentale. Apoi, băncile pot refuza să finanţeze firmele şi când cer garanţii adesea acestea sunt proprietăţi.
