Business Internaţional

Donald Trump le-a propus consilierilor, în 2017, să găsească modalităţi de invadare a Venezuelei

Donald Trump le-a propus consilierilor, în 2017, să...

Autor: Mihai Draghici

04.07.2018, 16:34 140

Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, le-a cerut principalilor consilieri, în 2017, să analizeze modalităţi pentru declanşarea unei invazii militare împotriva Venezuelei, afirmă surse politice de la Washington citate de site-ul agenţiei Associated Press.

Donald Trump a formulat această idee în cursul unei reuniuni desfăşurate în august 2017 în Biroul Oval de la Casa Albă. În timp ce se discuta despre sancţiunile împotriva Venezuelei, Donald Trump le-a adresat consilierilor o întrebare simplă: Dat fiind că Venezuela ameninţă securitatea regională, de ce nu ar putea Statele Unite pur şi simplu să invadeze această ţară?

Sugesia i-a şocat pe membrii Administraţiei de la Washington prezenţi la întrevedere, inclusiv pe secretarul de Stat Rex Tillerson şi pe consilierul prezidenţial pentru Securitate Naţională, Herbert McMaster, care între timp au părăsit funcţiile deţinute.

Informaţiile despre conversaţii au fost dezvăluite de oficiali politici de la Washington citaţi de agenţia Associated Press.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO