• Leu / EUR4.7790
  • Leu / GBP5.6108
  • Leu / USD4.3042
Business Internaţional

Donald Trump, preşedintele SUA: Huawei reprezintă o ameninţare la adresa securităţii NATO

Donald Trump, preşedintele SUA: Huawei reprezintă o ameninţare la adresa securităţii NATO

Autor: Andrei Vacaru, Mediafax

04.12.2019, 17:07 112

Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a declarat miercuri, în cadrul summit-ului NATO de la Londra, că gigantul telecom chinez Huawei reprezintă o ameninţare la adresa Alianţei, informează site-ul agenţiei de presă Reuters.

Totodată, liderul de la Casa Albă a adăugat că statele NATO au nevoie de o tehnologie 5G sigură.

„Nu cred că (Huawei, n. red.) reprezintă un risc la adresa securităţii, reprezintă o ameninţare la adresa securităţii. Am discutat şi cu reprezentanţii Italiei şi nu par că vor să continue proiectul cu ei. Am discutat şi cu alte ţări, nu vor să continue. Nimeni dintre cei cu care am vorbit nu vrea să continue”, a declarat Trump, făcând referire la eventualele contracte pe care le-ar putea semna unele state NATO cu Huawei pentru extinderea reţelelor 5G.

Miercuri, liderii Alianţei Nord-Atlantice, reuniţi la Londra, au anunţat că alianţa are nevoie de securitate în ceea ce priveşte telecomunicaţiile prin 5G.

„NATO şi Aliaţii se angajează să asigure securitatea comunicaţiilor, inclusiv 5G, recunoscând necesitatea de a ne baza pe sisteme sigure şi rezistente”, se arată într-o declaraţie comună a liderilor Alianţei.

Administraţia Donald Trump a impus limite privind colaborarea Huawei cu firme americane şi a îndemnat ţările aliate să adopte măsuri similare, invocând riscuri asupra siguranţei naţionale. Washingtonul denunţă presupusa apropiere a Huawei de armata chineză, argumentând că fondatorul companiei chineze, miliardarul Ren Zhengfei, un simpatizant al Partidului Comunist, a fost ofiţer de telecomunicaţii în timpul stagiului militar.

Administraţia Donald Trump a avertizat recent că ar putea revizui cooperarea cu naţiunile aliate care vor utiliza echipamente produse de firma chineză Huawei, pe fondul preocupărilor de securitate. Compania Huawei, cel mai mare producător de echipamente de telecomunicaţii din lume, este monitorizată atent în Occident din cauza relaţiilor cu instituţiile guvernamentale din China. Statele Unite acuză că echipamentele Huawei pot fi utilizate de Beijing pentru activităţi de spionaj.

CE SFATURI AI DA TÂNĂRULUI DE 21 DE ANI?

TOTUL PENTRU BUSINESS. TOTUL ESTE BUSINESS

Principalele valute BNR - luni, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7790
Diferență: 0,0042
Ieri: 4.7788
Azi: 4.3042
Diferență: -0,1462
Ieri: 4.3105
Azi: 5.6108
Diferență: 0,2501
Ieri: 5.5968
Azi: 4.4503
Diferență: 0,0405
Ieri: 4.4485