• Leu / EUR5.2105
  • Leu / GBP5.9825
  • Leu / USD4.4771
Business Internaţional

Două nave petroliere sancţionate de SUA au încercat să testeze blocada americană, dar au făcut cale întoarsă. „Problema reală nu este doar dacă navele pot trece prin Ormuz, ci ce tipuri de măsuri vor folosi navele de război americane”

Două nave petroliere sancţionate de SUA au încercat...

Autor: Valeriu Dănilă

14.04.2026, 18:26 573

Un petrolier sancţionat de SUA, asociat cu China, care era urmărit ca una dintre primele nave ce testau blocada navală impusă de preşedintele Donald Trump, pare că a făcut cale întoarsă după ce a ieşit din Strâmtoarea Hormuz, notează Bloomberg.

Nava Rich Starry părea că a tranzitat strâmtoarea în primele ore ale dimineţii de marţi, potrivit datelor de urmărire a navelor compilate de Bloomberg. Ulterior, în aceeaşi zi, după ce a finalizat traversarea, aceasta s-a întors în Golful Oman, conform aceloraşi date. Vasul fusese inclus pe lista neagră de Washington în 2023 pentru că ar fi ajutat Teheranul să evite sancţiunile energetice.

Armatorii, traderii de energie şi investitorii de pe pieţele financiare au urmărit îndeaproape traseul navei prin Hormuz, încercând să înţeleagă cum funcţionează în practică noua strategie a SUA de a exercita presiuni asupra Iranului şi de a-i reduce veniturile din petrol.

Te-ar putea interesa și:

Deşi există o atenţie sporită asupra tranzitelor prin Ormuz, monitorizarea exactă este dificilă din cauza bruiajului şi falsificării semnalelor. Rich Starry are un istoric de manipulare a semnalelor satelitare, potrivit TankerTrackers.com.

Statele Unite blochează zona Golfului Oman şi a Mării Arabiei, încercând să intercepteze navele iraniene care încearcă să iasă din Golful Persic.

Nu este pentru prima dată când Rich Starry face cale întoarsă. La o primă încercare de ieşire, luni, nava a părut că se întoarce în apropiere de Hormuz, înainte de a relua tranzitul câteva ore mai târziu.

„Problema reală nu este doar dacă navele pot trece prin Hormuz, ci ce tipuri de măsuri vor folosi navele de război americane şi unde vor decide să le aplice”, a declarat Charlie Brown, consilier al organizaţiei United Against Nuclear Iran.

După întoarcere, destinaţia navei era indicată drept „în aşteptarea ordinelor”. Înainte de schimbare, aceasta semnalase diverse destinaţii, inclusiv portul Sohar din Oman, precum şi informaţii privind proprietatea şi echipajul chinez.

Un alt petrolier, Elpis, se afla în strâmtoare şi se îndrepta spre Golful Oman exact în momentul în care a început blocada. Acesta pare să se fi oprit după ce a ieşit din pasajul îngust, în apropierea coastei iraniene. Datele de la platformele Kpler şi Vortexa indică faptul că Elpis acostase anterior într-un port iranian, ceea ce îl face un posibil ţintă pentru navele militare americane aflate în patrulare.

Elpis şi-a întrerupt deplasarea aproximativ în aceeaşi zonă în care Rich Starry a făcut cale întoarsă, însă nu a mai transmis semnal de câteva ore, ceea ce înseamnă că ar fi putut fie să-şi continue drumul, fie să se retragă.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Urmează Conferința ZF Bankers 2026. Fii partenerul nostru!
Principalele valute BNR - astăzi, 13:37
EUR
USD
GBP
Azi: 5.2105
Diferență: 0,0326
Ieri: 5.2088
Azi: 4.4771
Diferență: -0,067
Ieri: 4.4801
Azi: 5.9825
Diferență: 0,077
Ieri: 5.9779