Business Internaţional

Două-treimi dintre firmele din Marea Britanie şi-au reluat total activităţile

Două-treimi dintre firmele din Marea Britanie şi-au...

Autor: Mihai Draghici

02.08.2020, 12:32 39

Două-treimi dintre companiile britanice şi-au reluat complet operaţiunile după restricţiile antiepidemice, în contextul în care la jumătatea lunii iunie doar jumătate dintre firme îşi reluaseră în totalitate operaţiunile, potrivit unui studiu citat de agenţia Reuters.

Două-treimi dintre firme sunt "complet operaţionale". Pe de altă parte, 21% dintre companiile din Marea Britanie îşi desfăşoară în continuare activităţile doar la nivel parţial, arată studiul realizat de Confederaţia Industriei Britanice (CBI).

"Dat fiind că firmele îşi reiau treptat activităţile, datele de luna aceasta arată un moment crucial pentru economie", afirmă Alpesh Paleja, economist la Conferderaţia Industriei Britanice.

Însă multe companii, mai ales cele din sectoare afectate de scăderea consumului, rămân într-o "situaţie dificilă", a precizat expertul.

În medie, firmele britanice funcţionează în prezent la capacitatea de 85%, din cauza măsurilor de distanţare existente.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO