De aceea, Tsipras vrea schimbarea a 30% din condiţiile acordului de bailout internaţional şi mai mult timp pentru a reforma economia fără presiunea austerităţii. Tocmai această dimensiune a negocierilor dau observatorilor şi unora din oficialii europeni încrederea că Atena şi creditorii vor ajunge la un compromis. În joc este credibilitatea fiecăruia dintre ei.
Oxfam, o confederaţie internaţională de organizaţii al căror scop este găsirea de soluţii pentru eliminarea sărăciei, a realizat un tablou al cauzelor şi efectelor austerităţii asupra societăţii greceşti. Oxfam a găsit că măsurile de austeritate au făcut ca săracii să devină şi mai săraci, ca inegalitatea să crească, iar clasa de mijloc să se restrângă şi să se apropie şi mai mult de pragul sărăciei. Măsurile de austeritate au lăsat Grecia singura ţară din zona euro fără un sistem de bază de asistenţă socială care să asigure o plasă de siguranţă de ultimă instanţă. În 2011, la un an după primul accord de bailout internaţional, Grecia avea cea mai ridicată rată din zona euro a celor ameninţaţi de riscul sărăciei şi excluderii sociale (31%, faţă de media de 24,2% în UE. Rata nu este însă mai mică decât cea din, spre exemplu, România sau Bulgaria). Doar în 2011 numărul celor ameninţaţi de acest risc a crescut cu 372.000.
Hemoragie de locuri de muncă
Doar în 2012, anul celui de-al doilea pachet de bailout, Grecia a pierdut 400.000 de locuri de muncă. În 2013, 900.000 de persoane din cele 1,3 milioane fără loc de muncă nu mai primiseră un salariu de mai mult de doi ani. Aproximativ 17,5% din totalul populaţiei trăia în gospodării fără niciun venit, condiţii în care reţeaua familială nu mai poate funcţiona eficient ca plasă de siguranţă pentru cei nevoiaşi. Patru ani de austeritate au crescut gradul de fragmentare a societăţii elene. Numărul persoanelor fără adăpost a urcat cu 25% din 2009 până în 2013, ajungând la 20.000.
Rata sinuciderilor a crescut de la 26,5% în 2007 la 43% în 2011. Potrivit statisticii oficiale, 45,3% din persoanele care s-au sinucis în 2012 erau inactive economic, adică erau şomeri, pensionari, studenţi, femei casnice sau persoane fără ocupaţie.
Reducerea cu 40% a bugetului pentru sănătate din 2008 şi până în 2013 a lăsat 35.000 de doctori şi infirmiere fără loc de muncă, a mărit timpul de aşteptare pentru consultaţii şi operaţii şi a dus la scumpirea medicamentelor. Cheltuielile populaţiei cu medicamentele s-au înjumătăţit. În aceste condiţii, mortalitatea infantilă a crescut cu peste 40%.
Programele guvernamentale de prevenire a bolilor au fost restrânse, urmarea fiind explozia cazurilor noi de infectare cu virusul HIV şi revenirea malariei pentru prima dată în ultimii 40 de ani.
Aproape unu din trei greci nu are asigurare medicală de la stat, cel mai adesea din cauza şomajului pe termen lung. Austeritatea şi recesiunea economică au dus la creşterea de mai mult de două ori a ratei şomajului, la 27%. În rândul tinerilor, situaţia este şi mai dramatică, rata şomajului ajungând la 64%.
Austeritatea nu a venit din senin
În Grecia, deceniul de până în criză a fost caracterizat de lipsa reformelor structurale în sistemul fiscal, în domeniul datoriilor publice şi al salariilor.
Această ţară avea un sistem fiscal slab organizat, servicii sociale ineficiente şi partide politice fără voinţa de a implementa reforme. În octombrie 2011 s-a descoperit că 109.421 de persoane care nu apăreau în recensăminte ca atare încasau pensii de la principalul fond de siguranţă socială.
Falşilor pensionari li s-a plătit în total 1,5 miliarde de euro. În iunie 2011, FMI declara sistemul fiscal al Greciei drept un „abator“ şi atenţiona că problemele derivă din inexistenţa voinţei politice, ceea ce exacerbează lipsa de competitivitate şi izolarea economică a ţării.
Faptul că veniturile din taxe refuzau să crească în condiţiile în care beneficiile de la guvern şi consumul se majorau a scos la lumină deficienţele sistemului fiscal grec. Una dintre cele mai grave deficienţe a fost incapacitatea autorităţilor fiscale de a colecta taxele. În perioada 1999-2007, evaziunea fiscală a atins un maxim de 27,5%, cel mai mare nivel din Uniunea Europeană de atunci. Fostul ministru de finanţe Evangelos Venizelos s-a plâns în 2011 că doar 25.000 de greci au declarat un venit anual de peste 100.000 de euro şi doar 160.000 au recunoscut că au câştigat mai mult de 50.000 de euro. Evaziunea a avut un mediu propice să se dezvolte. Cei care lucrau pe cont propriu reprezentau 37% din forţa de muncă totală din Grecia, faţă de media de 15% din UE. A lucra pe cont propriu era foarte tentant deoarece taxele plătite de acest grup totalizau 15%, faţă de media UE de 25%, şi în condiţiile în care sistemul de colectare a taxelor era ineficient, freelance-rii aveau oportunităţi mai mari de a frauda statul.
Un domeniu important în care Grecia nu a reuşit să implementeze reforme a fost cel al salariilor din sectorul public. Începând cu anii 1990, decalajul dintre sectorul public şi cel privat s-a lărgit dramatic. În 2011 salariile din sectorul public erau cu 130% mai mari decât cele din privat, în timp ce diferenţa medie din zona euro era de 30%. Remuneraţiile angajaţiilor de pe poziţii similare erau mult mai mari în sectorul public.
Efectele austerităţii din Grecia în cifre
- 25% din economie s-a vaporizat
- 1.000.000 de locuri de muncă au fost desfiinţate
- Şomajul a crescut cu peste 190%
- 30% din afaceri s-au închis
- Salariile s-au redus cu aproape 40%
- Pensiile s-au micşorat cu 45%
- Veniturile gospodăriilor s-au diminuat cu 30%
- Numărul persoanelor fără adăpost a urcat cu 25%
- Mortalitatea infantilă s-a majorat cu 43%
