Business Internaţional

Duelul vorbelor şi insultelor dintre liderii Franţei şi Turciei a căpătat dimensiuni de conflict comercial şi religios între Occident şi lumea arabă. Lira turcească se prăbuşeşte

Duelul vorbelor şi insultelor dintre liderii Franţei şi Turciei a căpătat dimensiuni de conflict comercial şi religios între Occident şi lumea arabă. Lira turcească se prăbuşeşte

Preşedintele Turciei Recep Tayyip Erdogan (în plan apropiat) şi preşedintele Franţei Emmanuel Macron. Anul trecut, Turcia a exportat în Franţa mai mult decât a importat.

Autor: Bogdan Cojocaru

27.10.2020, 23:03 2023

Cu un boicot neoficial în lumea musulmană contra produselor franceze încurajat de Erdogan, tensiunile dintre Turcia şi Franţa, state cu armate puternice şi partenere în NATO, trec în sfera comercială. Va fi boicotul eficient? Vor degenera lucrurile?

Luni, preşedintele Turciei Recep Tayyip Erdogan i-a încurajat pe turci, într-un discurs televizat, „să nu dea atenţie produselor cu etichetă franceză, să nu le cumpere, aşa cum în Franţa li se spune să nu cumpere produse turceşti“. El n-a făcut clar la ce boicot francez se referă, însă în câteva ore, Fundaţia Tineretului Turc (TUGVA), o organizaţie apropiată guvernului de la Ankara, a pus în circulaţie o „listă de boicot“ cu branduri franceze pe care turcii ar trebui să le evite, scrie Euronews. Multe dintre mărci au activităţi în Turcia: Carrefour, Danone, Total, Renault şi Peugeot. Campania a reverberat în social-media, unde a găsit susţinători, dar şi un baraj de glume, una observând că dacă lira turcească continuă să se prăbuşească, zilele trecute moneda ajungând la cel mai scăzut nivel din istorie faţă de euro, nu va mai fi nevoie de boicotarea produselor franceze scumpe deoarece puţini din Turcia şi le vor mai putea permite. Iar lira turcească şi-a continuat ieri declinul. În restul lumii musulmane, îndemnul a avut ecouri în Kuwait, Qatar şi alte câteva state, dar fără a căpăta dimensiuni oficiale.

Turcia şi Franţa, ţări partenere în NATO, se îndepărtează tot mai mult una de alta politic. Cele două puteri militare sunt pe poziţii contrare în războiul din Libia şi mai ales în conflictul pentru gaze naturale din Mediterana dintre Grecia şi Cipru pe de o parte, şi Turcia de cealaltă parte. Guvernul turc a trimis nave de prospectare, sub escortă militară, în zone bogate în hidrocarburi despre care Grecia şi Cipru spun că fac parte din teritoriul lor. Parisul este unul dintre cei mai activi susţinători ai intereselor greceşti şi cipriote, iar la un moment dat în acest conflict o navă militară franceză a fost luată la ţintă de un vas militar turcesc. Şi Erdogan l-a luat la ţintă, verbal, pe preşedintele Franţei Emmanuel Macron, mai recent punând sub semnul îndoielii sănătatea mintală a francezului după ce acesta a vorbit despre problemele create în Franţa de musulmanii radicali care practică „separatismul islamist“. Macron a reacţionat astfel la decapitarea unui profesor, Samuel Paty, care a ţinut cursuri despre caricaturi cu profetul Mahomed.

Altfel, pe plan economic, legăturile dintre Turcia şi Franţa sunt cât se poate de bune, aşa cum de altfel este cazul în mai toate relaţiile dintre statele UE şi ţări con­si­derate concurenţi periculoşi sau ai căror lideri au ten­dinţe autoritare şi sunt criticaţi în capitalele europene: Germania importă masiv gaze ruseşti, iar companiile germane au baze puternice în Rusia, constructorii auto germani mizează mult pe piaţa chineză, L’Oreal spune că are încredere tot mai mare în piaţa chineză, iar Airbus laudă China ca fiind un partener strategic vital.

Franţa are o prezenţă de business remarcabilă în Turcia. Peste 1.300 de companii cu capital francez au operaţiuni pe piaţa turcă. Una dintre cele mai mari companii franceze produce acolo – este vorba de constructorul de maşini Renault. Acesta deţine în Turcia fabrica Oyak Renault, cea mai mare pe care grupul francez o are în afara Europei de Vest. Uzina, cu peste 6.000 de angajaţi, este unul din principalii exportatori ai Turciei, ajungând în unii ani chiar pe primul loc. Şi alţi constructori auto mari produc acolo: Ford, Fiat şi Mercedes. Anul trecut, Volkswagen a decis să amâne planurile de a construi o fabrică în Turcia din cauza scandalului politic stârnit de Ankara cu o ofensivă militară în nordul Siriei. Între timp, VW a renunţat complet la aceste planuri, argumentând prin dificultăţile create de pandemie. În conflictul dintre Franţa şi Turcia, Berlinul înclină spre par­te­n­­e­rul din UE. O altă prezenţă franceză notabilă în Turcia este retailerul Carrefour. Subsidiara turcă are 643 de magazine şi 10.500 de angajaţi. În statistica oficială turcă, Franţa figurează ca a 10-a sursă de importuri ca mărime şi a şaptea piaţă de export pentru Turcia.

În schimb, Turcia nu se încadrează printre primii zece parteneri la export sau la import ai Franţei, însă intră în top 20. De remarcat este că anul trecut tendinţa schimburilor comerciale dintre cele două ţări era ca Turcia să exporte în Franţa mai mult decât importă. Principalele produse exportate de Turcia în Franţa sunt automobilele şi pieţele auto, maşinile Renault jucând probabil un rol principal. Investiţiile directe franceze în Turcia sunt de 35 de ori mai mari decât cele în sens invers.

Turcii au ce boicota dacă pun gând rău produselor franceze. Însă o astfel de „pedeapsă“ are oponenţi puternici. Ali Babacan, fost ministru de finanţe în guvernul Erdogan dar care s-a alăturat opoziţiei, descrie boicotul ca fiind ceva copilăresc. „Desigur, există produse ale marcilor franceze fabricate în Turcia. Ce vom face, le boicotăm şi pe acestea? Turcii noştri lucrează în fabricile lor. Credeţi-mă, într-o lume globalizată, acestea sunt lucruri copilăreşti“, a spus Babacan. Primele semne ale boicotului au fost observate în alte state musulmane. Angajaţii unor supermarketuri din Qatar au scos de pe rafturi în weekend toate produsele etichetate ca „Made in France“. Unele magazine din Kuwait au scos de la vânzare produse franceze precum brânza Kiri, apa minerală Perrier şi iaurtul Activia. Universitatea din Qatar a amânat săptămâna culturală franceză, considerând ca inacceptabile insultele aduse de Franţa Islamului şi simbolurilor sale. Îndemnul lui Erdogan a fost urmat şi în Somalia, iar în Bangladesh mii de persoane au protestat contra comentariilor preşedintelui francez. Acesta şi-a găsit însă susţinători în India.

Însă nicio ţară musulmană nu a declarat un boicot oficial. Mai important, deşi Franţa şi-a retras ambasadorul din Turcia, ministrul francez al comerţului Franck Riester a asigurat că ţara sa nu intenţionează să boicoteze produsele turceşti. „Nu avem o contramăsură în agendă“, a spus el.

La fel de important în înţelegerea crizei dintre Paris şi Ankara este faptul că Franţa are cea mai mare populaţie musulmană din Europa de Vest. Unii acuză autorităţile că folosesc secularismul tradiţional francez pentru a lua la ţintă populaţia musulmană. Alţii cred că Macron se contrează cu Erdogan pentru a atrage voturile dreptei şi extremiştilor de dreapta. De asemenea, circa 650.000 de cetăţeni turci locuiesc în Franţa. Aproximativ 300.000 dintre ei deţin cetăţenie franceză. Erdogan, care se pozează în apărătorul islamului, aşa cum Orban din Ungaria spune că este apărătorul valorilor creştine în faţa valului musulman, i-ar putea folosi ca instrument electoral pentru el sau contra lui Macron. Cei mai puternici lideri europeni susţin Franţa.

 
AFACERI DE LA ZERO