Liderii europeni au lansat ieri la Bruxelles vânătoarea de trofee pentru poziţiile de top din instituţiile europene, la două zile după ce alegerile europarlamentare au zdruncinat partidele tradiţionale şi au livrat un Parlament European mai fragmentat ca niciodată.
Cum partidele preşedintelui Franţei Emmanuel Macron şi cel al cancelarului german Angela Merkel au ieşit şifonate zdravăn din alegeri, concursul riscă să se transforme într-o demonstraţie de forţă a Parisului şi Berlinului, care au preferinţe diferite pentru cine să conducă instituţii precum Comisia Europeană şi Banca Centrală Europeană. Din primele confruntări au ieşit deja scântei.
În privinţa conducerii Comisiei Europene (CE), regulile UE spun că Consiliul European al celor 28 de lideri naţionali din UE numesc un preşedinte, apoi cei 751 de membri ai Parlamentului European (PE) ratifică alegerea, scrie AFP. Însă procedura, deşi pare simplă, ascunde o luptă pentru putere complexă între state rivale, blocuri ideologice, între lideri şi chiar în interiorul Parlamentului. La sfârşitul anului, mai multe poziţii de forţă vor fi vacante: şefia Comisiei, ocupată în prezent de luxemburghezul Jean-Claude Juncker, preşedinţia Consiliului European, deţinută acum de polonezul Donald Tusk, preşedinţia BCE, unde a făcut istorie italianul Mario Draghi, şi postul de înalt reprezentant pentru afaceri externe şi politică de securitate al UE, ocupat de italianca Federica Mogherini. Numirile sunt complicate. Blocul trebuie să echilibreze puterea între statele din vestul Europei şi cele din est, între sexe şi între culorile politice, notează The Guardian.
Un plus de complexitate îl dă faptul că PE insistă că ar trebui să aibă puterea de decizie cea mai mare în numirea preşedintelui CE. Iar Franţa şi Germania îşi împing în faşă propriul candidat. Apoi, fiecare grup politic are câte un candidat. Puternicul Partid Popular European (PPE), de centru dreapta, insistă cu neamţul Manfred Weber, preferat de partidul cancelarului german Angela Merkel. Candidatul socialiştilor este vicepreşedintele Comisiei Frans Timmermans, un olandez, iar liberalii o promovează pe daneza Margrethe Vestager, comisarul pentru concurenţă care şi-a făcut un nume luându-se la trântă cu giganţi precum Gazprom, Apple, Amazon şi Google. Cele mai recente proiecţii arată că PPE este cel mai mare grup europarlamentar, cu peste 23% din locuri. Acesta este urmat de Grupul Alianţei Progresive a Socialiştilor şi Democraţilor, cu aproape 20% din locuri, de Grupul Alianţei Liberalilor şi Democraţilor pentru Europa (ALDE), cărora li s-au alăturat Renaşterea a lui Macron şi USR PLUS cu 14% din locuri, şi de Grupul Verzilor şi Alianţa Liberă Europeană cu 9% din locuri. Naţionaliştii, liberalii şi partidele ecologiste din UE au câştigat locuri în detrimentul partidelor de centru, cum ar fi Uniunea Creştin Democrată a lui Merkel, care au dominat parlamentul în ultimele patru decenii. Partidele anti-UE reprezintă acum circa 25% din locurile din Parlament, faţă de 20% anterior. Însă unele dintre starurile dreptei naţionaliste au avut rezultate dezamăgitoare, inclusiv Alternativa pentru Germania, Partidul Danezilor şi Forumul pentru Democraţie din Olanda. Procentele se pot schimba, dar nu radical. Împreună, partidele pro-europene continuă să domine în PE.
Cum actualul PE este mai fragmentat ca niciodată, iniţiativa vânătorii de trofee pentru instituţiile UE revine liderilor europeni. Franţa şi Germania s-au ciocnit la începutul acestei săptămâni în privinţa conducerii viitoare a Uniunii. Formaţiunea liberală a lui Macron a cerut luni „un candidat pentru preşedinţia CE care poate construi o majoritate cu mult dincolo de liniile partizane“ - sugerând astfel că vrea o alternativă la Manfred Weber, preferatul Berlinului, scrie Financial Times.
Noua Comisie şi noul Parlament vor juca un rol central în stabilirea poziţiei UE în ceea ce priveşte chestiuni importante ca războiul comercial global, schimbările climatice şi reglementările pentru industria tehnologiei. Pascal Canfin, numărul doi pe listele partidului lui Macron, a spus că Weber este „total inapt în prezent“. Un alt oficial de rang înalt francez a adăugat că „nu suntem în favoarea sa şi nu am fost vreodată, iar acum suntem într-o poziţie mai bună pentru a explica de ce“.
Liberalii lui Macron nu vor accepta un sistem care pare proiectat să perpetueze controlul PPE asupra Comisiei. Nu sunt dispuşi să-i dea şefia executivului european lui Weber doar pentru că acesta aparţine de partidului cu cele mai multe locuri. Macron s-a înţeles zilele trecute cu premierul spaniol Pedro Sanchez să facă eforturi pentru promovarea social-democraţilor şi liberalilor printre oficialii de top ai UE, a declarat un oficial spaniol. Sanchez este secretarul general al Partidului Socialist Muncitoresc Spaniol. Alianţa lor este încurajată de faptul că în urma alegerilor europarlamentare prezenţa PPE în Parlament s-a redus.
Partidul lui Macron a fost depăşit în alegerile europarlamentare de partidul de extremă dreapta a Marinei Le Pen, însă tabăra preşedintelui este mulţumită de rezultat deoarece va avea pentru prima dată oameni în PE şi pentru că se putea mai rău, notează The Guardian.
Din Germania, Annegret Kramp-Karrenbauer, înlocuitoarea lui Merkel la şefia Uniunii Creştin Democrate, a declarat că alegerile de duminică au întărit pretenţia lui Weber la preşedinţia CE. Merkel este presată să adere la poziţia colegei sale. Weber ar fi primul preşedinte german al CE de la sfârşitul anilor 1960. În Germania, ecologiştii au făcut un salt uriaş, în dauna creştin democraţilor şi şi mai ales a social democraţilor. În această confruntare, pericolul este ca oamenii propuşi de Merkel şi Macron să se anihileze reciproc. Cei mai puternici lideri ai Europei vor ajunge în poziţia de a susţine candidaţi din eşalonul doi, probabil împinşi în faţă de alţii. În cel mai rău caz, influenţa Germaniei şi Franţei la instituţiile europene s-ar putea micşora semnificativ, concluzionează FT.
