Votul britanicilor este reflexia unui fenomen omniprezent în economiile dezvoltate: ascensiunea partidelor populiste care militează contra imigraţiei. Răspunsul va presupune o nouă abordare a globalizării, scrie pentru Project Syndicate Jeffrey D. Sachs, expert în dezvoltare sustenabilă la Universitatea Columbia. Sachs a fost consilier pentru guvernul Poloniei în perioada de trecere de la economia centralizată la cea de piaţă şi arhitectul unei operaţiuni de reducere a datoriei poloneze, finalizată cu succes.
Votul pentru Brexit a fost un triplu protest: contra creşterii puternice a imigraţiei, contra bancherilor din City-ul londonez şi contra instituţiilor Uniunii Europene. În această ordine. Votul va avea consecinţe considerabile. Campania lui Donald Trump pentru preşedinţia SUA va beneficia enorm, aşa cum vor beneficia şi alţi politicieni populişti antiimigraţie. Apoi, ieşirea Marii Britanii din UE va afecta economia britanică, riscă să forţeze Scoţia să părăsească Regatul Unit şi va avea consecinţe asupra integrării europene.
Astfel, Brexitul este un punct de cotitură care arată că este necesar un nou tip de mondializare, care poate fi superior statu-quo-ului celui respins prin referendumul britanic. În principiu, Brexit reflectă un fenomen ominiprezent în ţările cu venituri mari: sprijinul în creştere pentru partidele populiste care militează pentru o represiune contra imigraţiei. Circa jumătate din populaţia Europei şi Statelor Unite, de obicei electorat din clasa muncitoare, crede că imigraţia a scăpat de sub control, ceea ce constituie o ameninţare pentru ordinea publică şi normele culturale.
Aflată în plină campanie pentru Brexit, în luna mai Marea Britanie a anunţat un număr net al imigranţilor de 333.000 pentru 2015, triplu faţă de obiectivul de 100.000 de persoane anunţat de guvern. Vestea s-a adăugat crizei refugiaţilor sirieni, atacurilor teroriste şi copiilor nemulţumiţi ai refugiaţilor anteriori, dar şi reportajelor foarte mediatizate despre agresarea femeilor şi fetelor de către migranţi în Germania şi în alte parţi.
În SUA, partizanii lui Trump adresează aceleaşi reproşuri rezidenţilor fără documente din acea ţară, al căror număr este estimat la 11 milioane de persoane - în general hispanici care duc o viaţă liniştită şi productivă, dar care nu au nici vize şi nici permise de muncă valabile.
Pentru mulţI partizani de-ai lui Trump, faptul remarcabil este că autorul masacrului din Orlando e fiul unor imigranţi musulmani din Afganistan şi că acesta a acţionat în numele sentimentului antiamerican (deşi asasinatele în masă cu arme automate sunt tipice Americii).
Avertismentele care spun că Brexitul va face să scadă veniturile au fost respinse greşit pentru că au fost considerate doar alarmiste, au fost puse în balanţă cu interesele mai puternice ale partizanilor taberei „Ieşim“ pentru controlul frontierelor. Un factor important a fost un război implicit al claselor sociale. Susţinători din clasa muncitoare ai taberei „Ieşim“ au făcut următorul calcul: cea mai mare parte sau totalitatea veniturilor pierdute va fi suportată de bogaţi şi de dispreţuiţii bancheri din City-ul londonez.
Americanii dispreţuiesc şI ei Wall Street-ul, cu lăcomia şI imoralitatea lui, dacă nu chiar ilegalitatea acestuia, la fel cum clasa muncitoare urăşte centrul financiar londonez.
Aceasta sugerează un avantaj de campanie pentru Trump în raport cu adversarul său, Hillary Clinton, a cărei candidatură este finanţată de Wall Street.
În Regatul Unit, celor două puternice curente politice (respingerea imigraţiei şI lupta de clasă) li se alătură un sentiment generalizat că instituţiile europene au rămas în pană. De acest lucru nu se poate îndoi nimeni. Este suficient să fie citate proasta gestionare a crizei greceşti de către politicienii europeni consideraţI egoişti şI cu vederi înguste. Turbulenţele actuale din zona euro au fost suficiente pentru a-i dezgusta pe alegători britanici.
Consecinţele pe termen scurt ale Brexitului sunt clare: lira sterlină se prăbuşeşte . În viitorul apropiat, City of London va trebui să facă faţă unor mari incertitudini, pierderii de locuri de muncă şI diminuării dividendelor. Preţurile activelor imobiliare din Londra se vor reduce. Repercusiunile posibile pe termen lung în Europa (mai ales probabilitatea independenţei Scoţiei, eventuala independenţă a Cataloniei, reducerea circulaţiei libere a persoanelor în UE, un puseu al politicii antiimigraţioniste) sunt enorme. Alte ţări ar putea organiza referendumuri şI unele ar putea alege să iasă din UE.
În Europa, apelul pentru pedepsirea Marii Britanii în speranţa că alte state vor fi descurajate să-i urmeze exemplul, a devenit deja puternic – iată ce este mai stupid în politica europeană. Restul UE ar trebui mai degrabă să reflecte asupra acestor defecte evidente şI să încerce să le rapare. Pedepsirea Marii Britanii (poate prin refuzarea accesului la piaţa unică europeană) nu va face decât să conducă la erodarea continuă a UE.
Aşadar, ce se poate face? În primul rând trebuie stopat fluxul de imigranţI prin terminarea războiului din Siria. Acest lucru va fi posibil prin terminarea alianţei dintre CIA şI Arabia Saudită pentru răsturnarea lui Bachar el-Assad, permiţându-I astfel lui Assad (cu sprijinul Rusiei şI Iranului) să învingă Statul Islamic şI să stabilizeze Siria (cu o abordare similară în Irak).
De asemenea, trebuie oprită extinderea NATO la Ucraina şI Georgia. Noul război rece cu Rusia este o altă gafă orchestrată de Statele Unite, asociată unei enorme naivităţI a europenilor. Dacă este oprită expansiunea NATO pot fi reduse tensiunile şI normaliza relaţiile cu Rusia, Ucraina va putea fi stabilizată şI toate forţele vor putea fi concentrate pe economia europeană şI pe proiectul european.
Apoi, continuă Sachs, nu trebuie pedepsită Marea Britanie. Trebuie restabilit controlul la frontierele Europei pentru a stopa imigraţia clandestină. Nu este vorba nici de xenofobie, nici de rasism şI nici de fanatism. Este logic ca ţările cu cele mai generoase sisteme de Securitate socială din lume să poată spune nu milioanelor de candidaţI la emigrare.
Nu în ultimul rând, trebuie restabilit sentimentul de echitate şI de oportunitate pentru clasa muncitoare nemulţumită şI pentru aceia ale căror mijloace de trai sunt compromise de crize financiare şI de externalizarea locurilor de muncă. Aceasta înseamnă cheltuieli sociale generoase pentru sănătate, educaţie, formare profesională şI pentru sprijinirea familiilor, finanţate prin impozitatea bogăţiei şI prin desfiinţarea paradisurilor fiscale. Aceasta mai înseamnă, desigur, şI iertarea de datorie a Greciei.
De asemenea, liderii trebuie să se concentreze mai mult pe resurse, mai ales pe un ajutor suplimentar pentru dezvoltarea economică, decât pe război în economiile cu venituri mici - sursele de migranţi.
Articolul a fost publicat şi de Les Echos.
