Săptămâna trecută s-a creat o agitaţie imensă în jurul ştirilor care anunţau că Fondul Suveran de Investiţii al Norvegiei va vinde acţiunile pe care le deţine în sectorul combustibililor fosili. Acţiunile deţinute în acest sector reprezintă 6%, sau 37 de miliarde de dolari, din totalul capitalului gestionat de acest Fond, care însumează un trilion de dolari. Activiştii de mediu, în mod particular, au fost peste măsură de încântaţi şi se aşteaptă să declanşeze un fenomen de masă şi că alte state vor urma modelul Norvegiei.
Însă, ar trebui să nu deschidă încă şampania, potrivit Bloomberg.
Bill Mckibben, fondatorul 350.org, a numit această decizie „fabuloasă” şi a comparat-o cu modul în care celebra familie Rockefeller îşi direcţionează investiţiile către alte sectoare dinspre cel al combustibililor fosili.
Paul Fisher, membru al Institutului Cambridge pentru Leadership Sustenabil, spune că Fondul „nu mai este pregătit să îşi asume riscul din ce în ce mai mare pe care îl prezintă o asociere cu obligaţiunile din petrol şi gaze, care nu mai au un viitor pe termen lung”.
Stephanie Pfeifer, lider al Institututional Investors Group of Climate Change spune că investitorii vor acorda mai multă atenţie alinierii cu tranziţia la combusibilii alternativi.
Însă, Sony Kapoor scrie pentru Bloomberg că „propunerea reprezintă un pas mai mic decât pare la prima vedere. Din punct de vedere al cuiva care a fost implicat în schimbări greoaie şi dureroase ale strategiilor abordate de Fondul Suveran de Investiţii, mai întâi ca şi consilier în guvernul Norvegiei, iar mai apoi ca şi cercetător, pot spune cu încredere că propunerea nu se apropie de ceea ce speră activiştii. În formularea propunerii, banca centrală menţionează în mod explicit că nu ia nicio poziţie faţă de viitorul sectorului de combustibili fosili”.
Fondul de petrol este condus de Norges Bank Investment Management (NBIM), care face parte din banca centrală, dar ministrul de finanţe este cel care stabileşte strategia de investiţii. S-a insistat pentru foarte mult timp ca fondul să opereze în mod independent dar să fie urmărit de aproape de către NBIM. Ministrul, care nu are prea multă experienţă financiară, permite NBIM-ului doar o deviaţie nesemnificativă de 1,25% de la indicii internaţionali.
Acest lucru explică modul în care Fondul Petrolier, poreclit astfel din cauza faptului că toate veniturile sunt derivate din vânzarea de petrol şi gaze, a ajuns să gestioneze în primă fază zeci de miliarde de dolari în acţiuni din sectorul combustibililor fosili.
Pentru oricine deţine cunoştinţe economice de bază, o astfel de expunere dublă într-un anumit sector, în special unul atât de riscant, pare o mişcare nechibzuită.
Dacă luăm în calcul viitoarele sume de bani care vor intra în acest fond, expunerea financiară a Norvegiei la propriul gigant petrolier Statoil, plus faptul că piaţa bursieră a Norvegiei şi fondul domestic de pensii sunt de asemenea dominate de investiţii în petrol şi gaze, această nechibzuinţă pare nebunie pură.
Pierderea recentă a peste 50.000 de locuri de muncă, în ultima setare a preţului la baril, poate doar să scoată în evidenţă cât de expusă este Norvegia ca ţară la sectorul de petrol şi gaze, care reprezintă aproximativ 20% din PIB şi jumătate din totalul exporturilor.
Celălalt motiv pentru care activiştii de mediu nu ar trebui să deschidă încă şampania este acela că Norges Bank exprimă foarte clar faptul că nu este o poziţie care ţine de mediu. Este doar diversificare investiţională de modă veche.
