Business Internaţional

După SUA, a venit rândul Uniunii Europene: UE a aprobat noi sancţiuni împotriva Rusiei

După SUA, a venit rândul Uniunii Europene: UE a aprobat...

Autor: Mihai Draghici, Mediafax

16.12.2022, 16:28 177

Reprezentanţii statelor din cadrul Uniunii Europene au aprobat, vineri, noi sancţiuni împotriva Rusiei, ca reacţie la invazia militară împotriva Ucrainei, printre măsuri figurând limitarea exporturilor tehnologice şi restricţii contra unor bănci.

"Ca reacţie la continuarea războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei şi în contextul gravităţii escaladării atacurilor împotriva civililor şi a infrastructurii civile, Consiliul a adoptat astăzi al nouălea pachet de noi măsuri menite să intensifice presiunile asupra Rusiei şi asupra Guvernului rus", anunţă Consiliul Uniunii Europene, într-un comunicat postat pe site-ul propriu şi vizualizat de agenţia MEDIAFAX.

Uniunea Europeană a decis controlul exporturilor şi restricţionarea achiziţiilor de bunuri şi tehnologie cu uz dublu, introducând pe lista sancţiunilor 168 de entităţi din industria militară din Rusia. Uniunea Europeană a sancţionat şi trei bănci din Rusia prin restricţionarea sau blocarea tranzacţiilor. De asemenea, au fost iniţiate procedurile de retragere a licenţelor de emisie în cazul a patru posturi de televiziune - NTV/NTV Mir, Rossiya 1, REN TV şi Pervyi Kanal.

Bruxellesul a dispus şi interzicerea investiţiilor în sectorul minier din Rusia. În plus, Uniunea Europeană a sancţionat punctual numeroşi cetăţeni şi entităţi din Rusia.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO