Business Internaţional

Cine e in spatele Nvidia, compania care a avut o explozie în acest an pe bursa americană, ajungând aproape de 1.000 de mld. de dolari. Nvidia anunţă sfârşitul programatorilor, pentru că de acum înainte, toată lumea va putea fi programator

Cine e in spatele Nvidia, compania care a avut o explozie...

Autor: Valeriu Dănilă

30.05.2023, 12:00 2485

Inteligenţa artificială înseamnă că oricine poate fi acum un IT-ist, deoarece tot ce trebuie să facă este să vorbească cu computerul, a declarat luni CEO-ul Nvidia, Jensen Huang, titrează Reuters.

Vorbind în faţa a mii de oameni prezenţi la forumul Computex din Taipei, Huang, a explicat că inteligenţa artificială conduce o nouă revoluţie în domeniul calculatoarelor.

„Nu există nicio îndoială că suntem într-o nouă eră”, „În fiecare nouă epocă puteai face lucruri care nu erau posibile înainte, iar inteligenţa artificială se califică cu siguranţă”, a adăugat acesta.

„Bariera de intrare în programare este incredibil de jos. Am închis acest decalaj. Toată lumea ar putea fi un programator acum”

Progonoza de venituri a companiei Nvidia pentru al doilea trimestru este cu 50% mai mare decât estimările realizate de Wall Street, iar gigantul tehnologic vrea să mărească producţia pentru a satisface cererea suplimentară de cipuri, folosite printre altele pentru softuri precum ChatGPT.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO