Business Internaţional

Economia americană, de 17.000 de miliarde de dolari, duduie atât de tare, încât sperie investitorii

Bursele americane au deschis în creştere şedinţa de tranzacţionare de miercuri, dar s-au retras din cauza îngrijorării investitorilor că Rezerva Federală ar putea începe să majoreze mai devreme dobânzile din cauza ritmului de creştere economică mai puternic decât s-au aşteptat. De asemenea, au crescut costurile de finanţare ale SUA şi preţurile metalelor de bază.

Autor: Bogdan Cojocaru

31.07.2014, 00:03 1938
Economia americană şi-a revenit cu 4% în ritm anualizat în cel de-al doilea trimestru, mai rapid decât s-a anticipat, după o scădere de 2,1% în primele trei luni, ajutată de energizarea principalului motor de creştere, cheltuielile populaţiei, şi de investiţiile companiilor, scrie Bloomberg. Recuperarea celei mai mari economii la nivel mondial intră astfel în cel de-al şaselea an.

Bursele americane au deschis în creştere şedinţa de tranzacţionare de miercuri, dar s-au retras din cauza îngrijorării investitorilor că Rezerva Federală ar putea începe să majoreze mai devreme dobânzile din cauza ritmului de creştere economică mai puternic decât s-au aşteptat. De asemenea, au crescut costurile de finanţare ale SUA şi preţurile metalelor de bază.

Media estimărilor de creştere a PIB ale unui număr de 80 de economişti intervievaţi de Bloomberg este de 3%. Cheltuielile populaţiei au avansat cu 2,5%, reflectând cea mai mare creştere din ultimii cinci ani a achiziţiilor de bunuri destinate unei folosinţe îndelungate, precum maşinile. 

Producători de bunuri de folosinţă în gospodărie precum Whirlpool sunt optimişti că vânzările vor continua să se îmbunătăţească în cea de-a doua jumătate a anului pe măsură ce creşterea numărului de locuri de muncă va întări încrederea consumatorilor. „Economia arată al naibii de bine. Impulsul pentru a doua jumătate este puternic. Creşterea reflectă îmbunătăţirile de pe piaţa muncii, ceea ce înseamnă că afacerile caută forţă de lucru“, a explicat Stuart Hoffman, economist-şef al PNC Financial Services Group.

Companiile cu activităţi în SUA şi-au majorat numărul salariaţilor cu 218.000 în iulie, valoare peste media acestui an. În iunie, numărul a crescut cu 281.000, cel mai mult de după noiembrie 2012.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO