Business Internaţional

Economia Germaniei, aşteptată să-şi revină mai târziu decât se estimase iniţial

Economia Germaniei, aşteptată să-şi revină mai...

Autor: Catalina Apostoiu

25.06.2020, 00:05 770

Experţii care oferă consultanţă guvernului german spun că cea mai mare economie germană nu va reveni la nivelurile de dinaintea declanşării pandemiei mai devreme de 2022 după un plonjon dramatic de 6,5% în acest an, potrivit Associated Press.

Consiliul German al Experţilor Economici, alcătuit din cinci membri, anticipează că economia germană va înregistra o revenire în semestrul al doilea al acestui an, urmată de o creştere mai moderată de 4,9% anul viitor. Potrivit acestora, şomajul ar urma să crească în continuare în acest an înainte de a scădea treptat anul viitor.

Experţii notează că ultimele date economice au proiectat mai clar impactul restricţiilor impuse asupra călătoriilor, companiilor şi contactelor interpersonale.

Germania va fi ţinută pe loc şi de încetinirea economiei mondiale în condiţiile în care ţara este un exportator major.

În martie, experţii se aşteptau ca măsurile de carantină să dureze doar 5 săptămâni. În această săptămână, aceştia au fost nevoiţi să-şi revizuiască dramatic în jos estimarea iniţială de creştere pentru acest an.

Chiar şi în martie, consiliul era de părere că criza coronavirusului va da o lovitură dură celei mai mari economii europene şi anticipase un declin de 2,8% al PIB-ului german pe 2020, scrie Deutsche Welle.

Acum, experţii avansează o scădere de 6,5% a economiei germane pe acest an, aceasta intrând astfel în cea mai severă recesiune de la sfârşitul celui de-al doilea război mondial. Producţia industrială a atins deja cel mai căzut nivel din două decenii, iar datele privind exporturile pe mai au fost devastatoare. Înţelepţii economici se aşteaptă ca exporturile germane să se reducă cu 14,5% în acest an.

Potrivit Institutului Kiel pentru Economia Mondială (IfW), pierderile generate de pandemie pentru economia germană vor atinge aproximativ 390 miliarde de euro pe acest an şi anul viitor.

„Ne îndreptăm către o recesiune profundă“, arată expertul Veronika Grimm, adăugând că calcularea declinului PIB-ului este dificilă pentru că nu este clar încă dacă va exista un al doilea val de îmbolnăviri.

Potrivit experţilor, companiile vor ezita să rişte investiţii importante o vreme. Consumul rămâne de asemenea scăzut, retailerii aşteptându-se la scăderi masive. Aproape 80% din retailerii germani sunt pesimişti în legătură cu viitorul, anticipând un val de insolvenţe în sector.

Totuşi, consilierii sunt încrezători că Germania s-ar putea înscrie pe o traiectorie de creştere în vară şi reveni la un avans solid începând de anul viitor. Aceştia estimează o creştere de 4,5% pentru 2021.

Înţelepţii se aşteaptă la un impuls generat de pachetul de susţinere economică. Şi companiile germane devin mai încrezătoare că pachetul de susţinere şi o revenire a cheltuielilor private vor sta la baza unei redresări economice în ultima parte a anului, potrivit Bloomberg.

Încrederea companiilor chestionate de institutul Ifo a continuat să se întărească în iunie.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO