Business Internaţional

Economia poloneză se pregăteşte de impactul valului de refugiaţi ucraineni

Economia poloneză se pregăteşte de impactul valului de...

Autor: Catalina Apostoiu

11.04.2022, 00:05 311

Războiul din Ucraina şi valurile de refugiaţi ucraineni înseamnă pentru Polonia o deteriorare a perspectivelor economice, o creştere a inflaţiei şi o posibilă stagflaţie, dar şi acoperirea unei găuri însemnate de pe piaţa locală a muncii, notează Deutsche Welle.

Numărul refugiaţilor ucraineni sosiţi în Polonia depăşeşte 2 mi­lioane, dintre aceştia aproximativ

1,5 milioane fiind aşteptaţi să rămână în această ţară. Dacă estimările acestea sunt corecte, populaţia ţării va creşte cel puţin temporar cu aproximativ 4%. „Polonia va fi afectată probabil puternic de războiul din Ucraina,“ arată Liam Peach, economist la Capital Economics. Capital Eco­nomics şi-a revizuit estimarea privind PIB-ul polonez pe 2022 la 3,5% de la 4,5%.

În primele două luni de criză, guvernul polonez a alocat aproximativ 8 miliarde de zloţi (1,6 miliarde euro) sub formă de ajutor direct sau indirect. Costul fiscal direct este de aproximativ 3% din PIB. Polonia ar putea primi aproximativ 1,4 miliarde de euro de la UE ca susţinere, însă guvernul naţionalist se plânge că mare parte din fonduri nu sunt noi.

Impactul asupra industriei poloneze va fi amplificat de pertur­barea lanţului de aprovizionare, potrivit lui Peach. Totuşi, restricţiile asupra ex­porturilor către Rusia, Ucraina şi Belarus nu vor reprezenta o problemă macro pentru Polonia, arată Piotr Szpunar, de la depar­ta­mentul de analiză eco­nomică şi cercetare al băncii centrale poloneze.

Inflaţia va fi totuşi o problemă ma­joră. Inflaţia alimentară ar putea urca spre 15% în acest an, impactul asupra veniturilor reale ale gospo­dă­riilor şi cheltuielilor de consum ur­mând să fie amplificat de condiţiile mo­netare mai stricte, argumentează Peach.

Creşterea preţurilor va avea un impact negativ şi asupra investiţiilor din sectorul privat.

Valul de refugiaţi sporeşte nevoia de locuinţe într-o măsură care depăşeşte major capacitatea de construcţie, potrivit lui Piotr Arak, director al Institutului Economic Polonez.

„Ne aşteptăm la o creştere a preţurilor locuinţelor şi chiriilor. Având în vedere scumpirea rapidă a creditului, mai puţini oameni vor fi eligibili pentru credite ipotecare, iar băncile vor resimţi presiuni suplimentare“, arată Arak.

Deşi impactul direct al războiului va apăsa direct asupra creşterii economiei poloneze în acest an, vor exista factori compensatori. Guvernul a relaxat politica fiscală, iar valul de refugiaţi va duce la creşterea cheltuielilor.

Experţii Băncii Handlowy cred că pe termen lung, modificările legate de influxul de refugiaţi ar putea avea un impact important asupra pieţei poloneze a muncii. În acest an, impactul ar putea fi redus, însă pe termen mediu refugiaţii ar putea avea un impact pozitiv asupra perspectivelor de creştere ale Poloniei, potrivit lui Peach.

„Faptul că Polonia vine cu susţinere masivă pentru refugiaţI poate crea impresia că ţara este pe deplin echipată să facă faţă crizei. Dar nu este. Guvernele occidentale trebuie să găsească o cale de a ajuta Polonia financiar şi logistic“, scria comentatorul Slawomir Sierakowski în Project Syndicate.

Potrivit acestuia, există deja semen că UE şi SUA ar putea accepta un regim semi-autoritar în Polonia ca preţ pentru solidaritatea împotriva Rusiei. „În acest caz, democraţia poloneză ar putea deveni o altă victimă a războiului“, avertizează acesta.


Piotr Arak, director al Institutului Economic Polonez: Ne aşteptăm la o creştere a preţurilor locuinţelor şi chiriilor.


 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO